Întâlnire catehetică în Parohia Mironeasa

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlnire catehetică în Parohia Mironeasa

În data de 4 martie 2018, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, s-a desfăşurat o întâlnire catehetică duhovnicească la care au participat atât credincioşi din localitate, cât şi preoţi din împrejurimi. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

Mai multe detalii cu privire la acest eveniment ne-a oferit părintele Mihai Zvorâşte, misionar protopopesc al Protoieriei 3 Iaşi şi moderatorul acestei întâlniri: „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în Protopopiatul 3 Iaşi, pe perioada Postului Sfintelor Paşti, se vor desfăşura o serie de conferinţe duhovniceşti intitulate „Merinde pentru suflet“, întâlniri ce au ca scop întărirea şi sporirea duhovnicească a credincioşilor, având mărturia faptului că esenţa tradiţiei ortodoxe este transmiterea din generaţie în generaţie a experienţei îndumnezeirii omului. Este necesar de a explica şi înţelege învăţătura şi dogmele Bisericii din perspectiva credinţei trăite în viaţa cotidiană. Întâlnirile de acest fel îşi propun să aşeze împreună, pentru două ore, credincioşii şi părinţii parohi, pentru ca într-o atmosferă de dialog să se cunoască mai bine, să se informeze, să aprofundeze credinţa şi posibilităţile pe care aceasta le oferă fiecăruia dintre noi spre împlinirea vieţii“.

Întâlnirile catehetice vor continua şi în alte parohii din protopopiat pe întreaga perioadă a Postului Mare.

Citește despre: