Întâlnire cu Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava
Împreună rugăciunea în cadrul Sfintei Liturghii s-a încheiat la orele 09:00. După micul dejun pentru suflet, cei 600 de tineri au luat gustarea de dimineață.
La ceasurile 10:00 a venit vremea să îl cunoaștem pe Sfântul Ioan cel Nou. A fost o întâlnire prin intermediul Părintelui Profesor Vasile Demciuc. Am călătorit, timp de o oră, prin Cetatea Trapezuntului, pe Marea Neagră, am poposit pentru puțin în Cetatea Albă din Imperiul Bizantin.
Aici, în anul 1330, Sfântul Ioan cel Nou a suferit martiriul. De ce? Pentru că i-a spus mai marelui Cetății „Eu nu mă închin creaturii, mă închin Creatorului”. Ne-am întristat și ne-am bucurat. Ne-am întristat pentru întunecimea minții omului care nu-L poate vedea și primi pe Dumnezeu și ne-am bucurat pentru curajul Sfântului de a-L mărturisi pe Hristos cu prețul vieții.
Cine este Sfântul Ioan? Un tânăr curajos. Sfinte Ioane, ajută-ne și pe noi, tinerii de astăzi, să avem același curaj și aceeași credință.
Părintele profesor Vasile Demciuc ne-a convins încă o dată că sfinții nu au țară aici, pe pământ, ci țara lor este cerul, compatrioții lor sunt sfinții și creștinii care aleg să-L mărturisească pe Dumnezeu.
(Teodora Drișcu, ATOR Iași)