Întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Roznov
Joi, 8 martie 2018, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din localitatea Slobozia, judeţul Neamţ, a avut loc confeinţa de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Roznov în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Întâlnirea a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din soborul slujitorilor făcând parte părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune, dar şi părintele Vasile Ţoc, protopopul Protoieriei Roznov, răspunsurile la strană fiind date de corala protopopiatului.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare credincioşilor prezenţi în biserică. Părintele Sebastian Benţa, gazda evenimentului, a exprimat, în numele enoriaşilor, mulţumiri Bunului Dumnezeu, învrednicindu-se de bucuria aleasă a prezenţei chiriarhului în parohia lor. Vorbind despre scopul întâlnirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit a subliniat importanţa tainei unităţii: „Taina unităţii trebuie cultivată la nivel personal, prin armonizarea puterilor sufleteşti, trăită la nivelul familiei de către părinţi şi pruncii lor, experimentată la nivelul parohiei prin frăţietate, evitându-se schismele şi neorânduielile. Această taină a unităţii, care porneşte din inimile credincioşilor din Biserică, constituie fundamentul unităţii neamului, care nu se realizează în mod autentic prin forţa politică sau forţa războaielor, ci prin darul desăvârşit al unităţii care vine de la Părintele ceresc“.
Tema conferinţei a fost „Chipuri de ierarhi şi preoţi care au avut un rol important în desfăşurarea unirii naţionale şi bisericeşti şi reflectarea lucrării lor astăzi“, aceasta fiind prezentată de părintele Florin Lazăr de la Parohia Podoleni II, aducând în atenţia ascultătorilor mărturii emoţionante privind devotamentul şi jertfa ierarhilor şi preoţilor pentru realizarea unităţii naţionale. Într-una din mărturii s-a evocat maniera în care preotul militar, împreună cu soldaţii şi ofiţerii, săvârşea Sfânta Liturghie într-un lan de porumb. Deşi se declanşase un bombardament, nimeni nu a părăsit locul până când slujba nu s-a încheiat.
La finalul conferinţei, Părintele Mitropolit a prezentat câteva îndemnuri pastorale, dintre care amintim necesitatea săvârşirea vecerniei la fiecare parohie, în ajun de duminică şi de sărbători cu cruce roşie. (Pr. Bogdan Frăsilă - inspector în cadrul Sectorului de misiune)