„Întâlnirea teologilor comunei Taşca“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Întâlnirea teologilor comunei Taşca“

Teologii comunei Taşca din judeţul Neamţ se vor întâlni luni, 6 august, cu prilejul hramului Bisericii „Schimbarea la Faţă“.

Teologii comunei Taşca din judeţul Neamţ se vor întâlni luni, 6 august, cu prilejul hramului Bisericii „Schimbarea la Faţă“. Această întrunire, aflată la ediţia I, va avea loc la iniţiativa părintelui paroh Dănuţ Gheorghiţă Caia. Programul liturgic la hramul Bisericii „Schimbarea la Faţă“ din parohia Taşca, Protopopiatul Piatra Neamţ, va începe duminică, 5 august, de la ora 18:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, şi va continua luni, 6 august, cu Utrenia şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană vor fi oferite de Grupul psaltic „Katharsis“, al Episcopiei Caransebeşului. La finalul slujbei, pr. Marian Mărcuş, din Episcopia Caransebeşului, va susţine un concert de cântări religioase. „În cadrul manifestărilor dedicate hramului parohiei noastre va avea loc evenimentul intitulat «Întâlnirea teologilor comunei Taşca». La nivelul comunei Taşca avem peste 20 de teologi, preoţi şi profesori care au absolvit Teologia. Astfel, ne-am hotărât să-i adunăm într-o astfel de întâlnire, în cadrul căreia să petreacă momente frumoase împreună cu enoriaşii parohiei noastre“, a spus pr. paroh Dănuţ Gheorghiţă Caia. Parohia Taşca va sărbători anul acesta nouă ani de existenţă. Biserica „Schimbarea la Faţă“ se află în construcţie, lucrările fiind susţinute de autorităţile locale, de credincioşii parohiei şi de alte persoane din mediul de afaceri. (C. Ciofu)

Citește despre: