Întâlniri catehetice pentru copiii din Săvineşti
Şcoala Gimnazială „I. Gervescu“ Săvineşti din judeţul Neamţ are în desfăşurare o serie de parteneriate educaţionale cu parohiile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate şi „Sfântul Nicolae“ Conţeşti din Girov în cadrul cărora s-au organizat mai multe activităţi de educaţie religios-morală în rândul elevilor.
Miercuri, 27 martie 2013, în cadrul acestui parteneriat, a avut loc o întâlnire catehetică între elevii claselor gimnaziale şi părintele Ştefan Zaharia de la Conţeşti. La iniţiativa profesorului de religie Sorin Amariei Cosma, subiectul discuţiei a fost „Importanţa pomenirilor. Proscomidia“. „Copiii au avut ocazia de a afla simbolistica proscomidiei, dar mai ales rolul pomenirilor din cadrul proscomidiei. A fost probabil o ocazie unică de a vedea ce face părintele în altar, ei fiind foarte receptivi şi venind în întâmpinare cu numeroase întrebări, factor care ne adevereşte că activitatea a fost potrivită pentru perioada acesta, ştiind că în sâmbetele din Postul Mare se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor“, a subliniat Sorin Amariei Cosma, profesor de religie la Şcoala Gimnazială „I. Gervescu“ Săvineşti.
Ca o prelungire a evenimentului, dar şi ca parte a programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, luni, 1 aprilie 2013, elevii au avut prilejul întâlnirii cu preoţii Petru Munteanu din Săvineşti, Ştefan Zaharia de la Conţeşti şi Mihai Meraru de la parohia „Izvorul Tămăduirii“ Dragomireşti. Tema a fost „Întâlnire cu duhovnicul“, iar timp de 90 de minute copiii au adresat întrebări şi au vizionat un film tematic.
„Prin rânduiala Bunului Dumnezeu, aceste activităţi şi-au găsit locul în Postul Mare, astfel încât elevii au avut prilejul de a intra în dialog cu duhovnicul lor şi cu preoţii invitaţi, apropiindu-se, prin acest moment şi prin învăţăturile prezentate, de tainele Spovedaniei şi Împărtăşirii. Asemenea acţiuni sunt un foarte bun argument privind importanţa orei de religie ca respondent al aşteptărilor pe care familia şi societatea în general le au de la aceasta. Am urmărit încă din prima zi de şcoală colaborarea cu familiile elevilor, cu preoţii din Săvineşti, dar mai ales cu cadrele didactice din cele trei şcoli din comună, pentru obţinerea unor rezultate şcolare cât mai bune, pentru o apropiere de Biserică, şi pentru evidenţierea unei trăiri ortodoxe autentice,“ a adăugat profesorul Sorin Amariei Cosma.