Întâlniri pentru tinerii din protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor și seminarii de formare pentru moderatori

Arhiepiscopia Iaşilor

Întâlniri pentru tinerii din protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor și seminarii de formare pentru moderatori

În perioada 25 aprilie - 4 octombrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Departamentul Misiune pentru Tineret, în colaborare cu protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor, organizează cea de-a IV-a ediție a Întâlnirilor anuale ale tinerilor din protopopiatele eparhiei noastre.

Fiecare ediție a întâlnirilor a propus câte o temă de reflecție. Astfel, la ediția din 2017 am dezbătut tema „Tânărul în căutarea libertății. Suntem noi cu adevărat liberi?”; în 2018 am vorbit despre „Unitatea - izvor de înțelepciune și putere pentru tineri”; iar în anul 2019 despre „Sfânta Liturghie - izvorul vieții”. Anul acesta ne propunem ca temă de reflecție: „Noul Testament - comoară nedescoperită”.

Organizarea acestor activități cu tinerii urmărește coagularea gupurilor de tineret din protopopiate, facilitarea cunoașterii preotului și comunității parohiale din care face parte fiecare și sprijinirea tinerilor care doresc să se apropie de biserica lor. 

La fiecare întâlnire pot participa câte 2 tineri din fiecare parohie a protopopiatelor, care au vârsta cuprinsă între 14-25 de ani și care se înscriu prin preotul paroh la responsabilul de tineret din protopopiatul de care aparțin.

Programul de desfășurare al unei întâlniri anuale va fi încadrat între orele 07:00-18:30 și cuprinde următorul program orientativ:

  • Sosirea participanților și primirea ecusoanelor;
  • Sfânta Liturghie (la care vor cânta tinerii);
  • Conferința cu tema „Noul Testament - comoară nedescoperită”;
  • Sesiunea I: atelier de lucru, pe grupe de 20 de tineri, moderate de câte un preot;
  • Prânzul;
  • Sesiunea a II-a: atelier de lucru;
  • Concluzii în plen;
  • Spectacol susținut de tineri (dans, cântec, piese de teatru).

Întâlnirile cu tinerii din protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor vor fi organizate anul acesta în următoarele date și locații: 

- Protopopiatul Săveni: 25 aprilie, Parohia „Sfântul Gheorghe” - Săveni; 
- Protopopiatul Ceahlău: 1-3 mai, Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” - Durău; 
- Protopopiatul Roznov: 9 mai, Parohia „Înălțarea Domnului” - Podoleni; 
- Protopopoiatul Dorohoi: 16 mai, Parohia „Sfinții Voievozi” - Ibănești; 
- Protopopiatul Târgul Neamț: 23 mai, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” - Mănăstirea Neamț; 
- Protopopiatul Darabani: 30 mai, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” - Smârdan;
- Protopopiatele 1, 2 și 3 Iași: 1 iunie, Biserica „Sfântul Sava” - Iași; 
- Protopopiatul Hârlău: 13 iunie, Mănăstirea Basaraba;  
- Protopopiatul Pașcani: 30 iunie - 1 iulie, Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” - Pașcani; 
- Protopopiatul Piatra Neamț: 25-26 septembrie, Parohia „Sfântul Nectarie” - Piatra Neamț; 
- Protopopiatul Botoșani: 2-4 octombrie, Parohia Vovidenia - Botoșani.

Pentru pregătirea preoților moderatori ai sesiunilor de dialog din cadrul întâlnirilor cu tinerii din protopopiate, în perioada 1 martie - 5 mai 2020, Departamentul Misiune pentru Tineret va organiza 7 seminarii de formare pentru preoți.

Aceste seminarii vor fi organizate după următorul program:

- 10-11 martie și 16-17 martie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, pentru 40 de preoți din Protopopiatele 1, 2 și 3 Iași I;
- 23-24 martie, la Centrul de Tineret Nemțișor, pentru 20 de preoți din Protopopiatele Târgu Neamț, Ceahlău și Roznov;
- 30-31 martie, la Seminarul Teologic din Dorohoi, pentru 20 de preoți din Protopopiatele Dorohoi, Săveni și Darabani;
- 27-28 aprilie, la Fundația „Solidaritate și Speranță” - Pașcani, pentru 20 de preoți din Protopopiatele Pașcani și Hârlău;
- 29-30 aprilie, la Seminarul din Botoșani, pentru 20 de preoți din Protopopiatul Botoșani;
- 4-5 mai la Protopopiatul Piatra Neamț, pentru 20 de preoți din Protopopiatul Piatra Neamț.

Responsabil de organizarea acestor evenimente din partea Departamentului Misiune pentru Tineret este pr. Ioan Puiu, iar din partea fiecărui protopopiat părinții responsabili de tineret.

Citește despre: