Întâlnirile anuale ale tinerilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor - 2021
În perioada 22 mai - 8 iulie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Departamentul de Tineret al Sectorului de Misiune în colaborare cu protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor organizează cea de a V-a ediție a Întâlnirilor anuale ale tinerilor din protopopiatele eparhiei noastre.
Anual, întâlnirile au propus câte o temă de reflecție. Astfel, la ediția din 2017 am dezbătut tema „Tânărul în căutarea libertății. Suntem noi cu adevărat liberi?”, în 2018 am vorbit despre „Unitatea - izvor de înțelepciune și putere pentru tineri”, în 2019 despre „Sfânta Liturghie - izvorul vieții”, iar în anul 2020 despre „Noul Testament - comoara ascunsă”. Anul acesta ne propunem ca temă de reflecție ”Viața veșnică - împlinirea eforturilor noastre”.
Prin organizarea acestor întâlniri cu tinerii din fiecare protopopiat ne dorim să coagulăm grupurile de tineret din protopopiate, să facilităm cunoașterea preotului și a comunității parohiale din care face parte fiecare și să sprijinim tinerii care doresc să se apropie de biserica lor.
La fiecare întâlnire sunt invitați să participe câte 2 tineri din parohiile protopopiatelor, tineri cu vârsta cuprinsă între 14 - 25 de ani și care se înscriu prin preotul paroh la responsabilul de tineret din protopopiatul de care aparțin.
Programul de desfășurare al unei întâlniri anuale a tinerilor din protopopiat va fi încadrat între orele 07:00 - 18:30 și cuprinde:
-
Sosirea participanților și primirea ecusoanelor;
-
Sfânta Liturghie la care vor cânta tinerii;
-
Conferința cu tema „Viața veșnică - împlinirea eforturilor noastre”
-
Sesiunea I - atelier de lucru, pe grupe de 20 de tineri, moderate de câte un preot;
-
Prânzul;
-
Sesiunea a II-a - atelier de lucru;
-
Concluzii în plen;
-
Spectacol susținut de tineri (dans, cântec, piese de teatru).
Întâlnirile cu tinerii din protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor vor fi organizate anul acesta în următoarele date și locații: Protopopiatul Roznov: 22 mai, Schitul „Sfântul Mina” - Grui; Protopopiatul Ceahlău: 29 mai, Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” - Durău; Protopopiatul Săveni: 1 iunie, Mănăstirea Știubieni; Protopopiatul Hârlău: 5 iunie, Mănăstirea Sângeap - Basaraba; Protopopoiatul Iași III: 12 iunie, Parohia „Duminica Sfinților Români” - Miroslava; Protopopiatul Darabani: 26 iunie, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Dragalina; Protopopiatul Târgul Neamț: 30 iunie, Poiana Nemțișor; Protopopiatul Piatra Neamț: 1 iulie, Poiana Nemțișor; Protopopiatul Iași I: 3 iulie, Parohia „Sfântul Spiridon” - Țigănași; Protopopiatul Iași II: 3 iulie, Parohia „Sfântul Nicolae” - Aroneanu; Protopopiatul Pașcani: 5 iulie, Cabana vânătorească Moțca; Protopopiatul Botoșani: 6 iulie, Parohia Vovidenia - Botoșani; Protopopiatul Dorohoi: 8 iulie, Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Bucecea;
Pentru pregătirea preoților moderatori ai sesiunilor de dialog din cadrul întâlnirilor cu tinerii din protopopiate, în perioada 20 mai - 20 iunie 2021 Departamentul Misiune pentru Tineret va organiza 5 seminarii de formare pentru preoți.
Responsabil de organizarea acestor evenimente din partea Departamentului Misiune pentru Tineret este pr. Ioan Puiu, iar din partea fiecărui protopopiat sunt părinții responsabili de tineret.