Întrunire de cerc pastoral-misionar la Horlăceni
La Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Horlăceni, comuna Şendriceni, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc miercuri, 7 martie 2018, întrunirea cercului pastoral-misionar cu susţinerea temei „Rolul familiei în formarea personală“.
Începând cu ora 16.00 au fost săvârşite slujba Aghesmei mici şi Taina Sfântului Maslu de către părinţii slujitori ai întrunirii, iar la final părintele Grigore Andrei Iulian de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ Iezer, în cuvântarea sa, a subliniat rolul extrem de important pe care îl are familia în viaţa fiecăruia dintre noi: „Familia este prima şcoală a copilului, iar noi, ca părinţi, avem un rol crucial în educarea şi dezvoltarea personalităţii copiilor noştri“. Totodată, a mai afirmat faptul că în cadrul familiei ne dezvoltăm personalitatea şi de cele mai multe ori părinţii sunt modelele pe care copiii aleg să le urmeze.
Cuvântarea a fost primită de fiecare dintre cei prezenţi şi ca o invitaţie sau o chemare la conştientizarea şi asumarea slujirii pe care fiecare dintre noi o avem în familie, dar şi în comunitate. (Pr. Marius Onofrei)