IPS Calinic a participat la Congresul Internaţional al Aromânilor
În perioada 7-9 octombrie, la Tirana şi Korcea (Albania) s-a desfăşurat Congresul Internaţional al Aromânilor din Balcani.
La întâlnire, ajunsă la a V-a ediţie, au participat reprezentanţii asociaţiilor aromânilor din Albania, Macedonia, Serbia şi România, care a fost reprezentată de IPS Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului. Cu prilejul lucrărilor congresului, IPS Calinic s-a întâlnit cu Înalt Preasfinţitul Ioan Pelluci, Mitropolit de Korcea, iar duminică a oficiat Sfânta Liturghie în biserica aromânilor din oraşul Korcea. Prin aceste întâlniri anuale se urmăresc promovarea drepturilor culturale şi etnice ale aromânilor şi recunoaşterea acestora ca minoritate naţională în statele de origine din spaţiul balcanic. După încetarea presiunilor regimului totalitar, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit reorganizarea vieţii religioase a comunităţii aromânilor din Albania. Astfel, în 1995 au început lucrările la noua biserică ortodoxă românească din oraşul Korcea, Albania, lucrări care continuă şi în prezent.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului