Grecia se confruntă cu o criză economică fără precedent. Ce rol are Biserica în această criză, este oare filantropia suficientă?

Criza economică actuală este așa cum ați spus fără precedent. Mulți sunt de părere că această criză are caracteristici geopolitice și este asociată cu rivalități între economiile vestului și cele din est. Strategii geopolitici își doresc să dețină controlul în zona noastră, mai ales în jurul Mării Mediterane, și corporațiile globale au de asemenea planurile lor.

Biserica nu se coboară la nivelul acestor jocuri de culise ci mai degrabă oferă un înțeles vieții oamenilor încercând să mențină structura socială. Desigur, religia nu există doar pentru a satisface sentimentele religioase ale oamenilor, pentru că atunci nu ar fi decât opiumul maselor, ca să le amorțească acestora atenția în așa fel încât cei puternici să supraviețuiască prin oprimarea maselor. Biserica este o comunitate, așa cum a fost simțită de către Generalul Makriyannis, care, în numele Bisericii a luptat împotriva asupritorilor, după cum se arată în memoriile sale. Biserica trebuie să lucreze în concordanță cu menirea ei dintotdeauna, ca o întâlnire dintre oameni, avându-l pe Dumnezeu în mijloc.

Așadar, Biserica, ca o familie numeroasă, și ca un spital duhovnicesc, încearcă să vindece problemele oamenilor. Pe lângă acestea, omul are și trup nu doar suflet, nu este doar spiritual deci are și nevoie de cele materiale. Așadar Biserica vine prin milostenie în ajutorul celor aflați în nevoi, așa cum de multe ori a făcut-o.

Însă nu aceasta este soluția. Nici un om nu-și dorește să fie un cerșetor ci dorește să muncească și să-și câștige existența cu demnitate și prin sudoarea frunții. Acesta cere un loc de muncă și îi cere statului să se organizeze, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor oamenilor, nu doar să impună taxe, ci să folosească acele taxe în folosul comunității.

Ce a condus la această criză? Biserica își menține părerea conform căreia această criză nu este doar economică ci și spirituală. Ce înseamnă asta mai exact, care ar fi cauzele crizei din această perspectivă?

Această problemă are mai multe aspecte și fiecare le poate interpreta după bunul plac. Dacă ne raportăm la ea din punct de vedere social, se crede că această criză trebuie să fie imputată politicienilor sau cel puțin asupra celor ce și-au exercitat puterea politică direct sau indirect de-a lungul anului și nu au reușit să prevadă sau să evite ceea ce avea să se întâmple. De asemenea, politicienii nu se pot scuza că opoziția, sindicatele, jurnaliștii, etc. nu le-au permis să implementeze politici corecte si bune, întrucât un conducător politic este votat de oameni să conducă și nu să se lase condus sau influențat de diferite forțe.

Cu toate acestea, Biserica privește problemele acestea de dincolo de aparențe. Desigur, trebuie să fac o clarificare. Când spunem Biserică, nu trebuie să înțelegem doar câțiva clerici și pe puținii credincioși care vin la sfintele slujbe, ci pe toți cei botezați care trăiesc în mod dinamic și activ în spațiul Bisericii.

Așadar, criza nu provine din afara noastră ci provine din noi. Există o stare de spirit, o înclinare spre obținerea fericirii, a bogăției, o exploatare, o acumulare de bunuri materiale în detrimentul oamenilor și a societății însăși. Acest lucru este arătat de evaziunea fiscală, de creditele de consum și de opacitatea finanțelor. O persoană, un cleric, nu poate trăi în confort când oamenii din jurul său suferă și sunt înfometați.

În cele din urmă, o cauză majoră a crizei spirituale, care are consecințe în societate, este vidul existențial, iubirea pătimașă de sine cu tot ceea ce implică acestea. Acestei iubiri pătimașe de sine i se opune dragostea divină, și filantropia este opoziția față de ura de cele sfinte și mizantropia.

Împreună cu alți episcopi ați adus recent, critici publice împotriva partidului nazist „Zorii aurii”. S-a susținut că doctrina politică și practică a acestei organizații este contrară esenței învățăturilor creștine. Sunteți de acord?

Ați observat cred, că mi-am exprimat mereu oprobiul față de rasism și violență indiferent de unde proveneau acestea. Ca ierarh, nu pot fi de acord cu sisteme ideologice care au și încurajează atitudini fasciste și naziste, sisteme inumane și care folosesc diferite metode eugenetice atât sociale cât și biologice pentru a provoca o rasă împotriva alteia. Nu pot accepta violența împotriva oamenilor simpli, săraci, lipsiți de mijloace de apărare și neajutorați. Astfel de comportamente total anti-creștine și inumane mă șochează întotdeauna.

Cu toate acestea, sunt profund tulburat de faptul că generația Politehnică s-a răsculat împotriva Parlamentului[1] în căutarea unui viitor mai bun și, în dictatura lor, unii dintre ei au câștigat putere și au guvernat țara ducând-o în această criză socială și economică. Sunt profund tulburat de faptul că zdruncină visurile poporului cu cuvinte frumoase precum „dictatură”, „schimbare”, „socialism”, „epurare”, „modernizare”, „restructurarea Statului”, „Golden Dawn” (Zorii aurii), etc. Prin afirmațiile mele nu înseamnă că sunt de acord cu decalajele, ci că de-a lungul anilor sistemul a fost bolnav.

În cele din urmă cade în responsabilitatea statului democratic să ridice standardele democratice după care se conduce o comunitate, pentru a garanta siguranța cetățenilor și pentru ca, prin educația potrivită oamenilor să li se ofere o conștiință democratică.

Problema imigrației divide societatea. Cum crede Biserica că ar trebui să ne raportăm la această problemă?

Grecii din antichitate au ascuns în ei înşişi ceva din sufletul de „imigrant” și au călătorit în jurul lumii. Au devenit un cetățeni ai fiecărei țări, fără a-și pierde identitatea națională și patriotismul. Astăzi, cu mijloacele moderne lumea este într-o continuă mișcare.

Nu cred că imigrația creează o problemă când acesta se desfășoară în cadrul legal oferit de un stat bine-organizat, ci problemele sunt create de diferite centre de imigrare, care fac din imigranții ilegali cât și din țările protectoare niște victime.

Cred că problemele imigranților legali și ilegali trebuie rezolvate de către un stat organizat, și nu de către niște cetățeni furioși, după principii legale și de către instituții cu viziuni, perspectivă și sensibilitate și nu cu violență. Subiectul ar trebui tratat cu seriozitate și responsabilitate, și nu cu decizii pripite. Mă tulbură profund că oamenii și națiunile sunt ca niște pioni pe tabla de șah a diverselor interese internaționale.