În numele Tatăului și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin! Înaltpreasfințite Părinte Teofan, Înaltpreasfințiți și Preasfințiți părinți, Preacuvioși și Preacucernici părinți, onorate autorități, iubiți credincioși și iubiți pelerini, 

Ne aflăm acum în partea pregătitoare a Sfintei Liturghii, Liturghia care este darul cel mai mare făcut nouă de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de fiecare dată fiind cu noi și jerfindu-se euharistic pentru noi pentru ca noi să ne putem împărtăși cu adevărat cu Trupul și Sângele Său. În această parte pregătitoare a Liturghiei, numită și Liturghia Cuvântului, avem două texte biblice, Apostolul și Evanghelia și ele sunt urmate de cuvântul de explicare de predică, textele aceastea fiind de fapt cele mai importante mesaje pe care le primim noi, mesajul sfânt al Cerului, pentru că sunt cuvinte inspirate. Textele acestea au o importanță deosebită. Ele stau la temelia înțelegerii lucrării deosebite pe care Mântuitorul o săvârșește la Liturghie. Dacă n-am avea acestea trei, n-am putea să înțelegem cum pâinea și vinul aduse de către noi ca ofrande, se transformă cu adevărat în Trupul și Sângele Mântuitorului. Dar în același timp, acestea sunt și un mesaj, un mesaj pe care trebuie să-l primim noi, și cu el să plecăm la casele noastre, încercând să-l transpunem în viață. Totodată, Evangheliile și Apostolul sunt legate de specificul sărbătorii respective sau a duminicii respective, dau caracter sărbătorii respective. Și Evanghelia de astăzi este cea mai potrivită, pentru ca noi să putem să ne bucurăm cu adevărat de cinstea care i se cuvine acestui dar dumnezeiesc pe care l-a trimis țării noastre ca să ne ocrotească, să ne fie păzitoare și întăritoare în aceste momente grele.

Evanghelia care s-a citit, de la Sfântul evanghelist Marcu, capitolul opt, ne oferă un program pe care noi trebuie să-l urmăm, program pe care l-a urmat Cuvioasa Parascheva, și anume „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” De la început este remarcată libertatea noastră, dar în același timp și posibilitatea tuturor de a ne bucura de acest program dumnezeiesc. „Oricine voiește”, adică își exprimă voința liber de a-L urma pe Hristos. Dumnezeu nu ne mântuiește cu forța. Dumnezeu ne lasă libertatea ca să alegem, pentru a putea fi recompensați, dar în același timp și să fim trași la răspundere dacă nu ne-am împlinit datoria pe care o avem. Lepădarea de sine este primul pas în acest program de urmare a lui Hristos. Și avem ca exemplu pe Cuvioasa Maică Parascheva, care într-adevăr a renunțat la tot ce putea să îi ofere lumea aceasta, a împărțit toată avearea sa, a dat-o săracilor, ca să se îmbogățească în cer, dincolo, nu aici pe pământ, apoi a renunțat, printr-o asceză puternică, și la ceea ce putea și era îngăduit pentru trupul său. Lepădarea de sine pentru noi nu este altceva decât o renunțare la egoismul nostru, la grija aceasta chinuitoare Ce fac mâine, ce mănânc mâine, cu ce mă îmbrac mâine, unde mă duc mâine? Toate acestea țin de un egoism pe care noi trebuie să-l lăsăm la o parte și să-l punem pe aproapele în primul rând, pentru că numai așa îl putem urma pe Hristos.

A doua treapta a urmării lui Hristos este purtarea Crucii. Poate că niciodată n-am simțit noi, și poate nici alții, ce înseamnă să-ți porți crucea cu adevărat, să-ți asumi tot ce vine asupra ta, dar să te lupți ca să supraviețuiești, dar să te lupți ca să te aperi de tot ceea ce te-ar putea împiedica pe tine ca să-ți împlinești misiunea în viața aceasta. Deși știm că suntem muritori, deși știm că viața noastră este cuprinsă între naștere și trecerea spre viața veșnică, dorim să trăim. Și este acest specific creștin, această lucrare pe care o poate împlini fiecare, adică să fii atât de bucuros, ca și cum ai trăi veșnic dar pregătit pentru trecerea de dincolo, ca și cum ar fi mâine. Dacă purtăm crucea suferințelor noastre cu resemnare și cu luptă continuă pentru a o putea purta până la capăt, am împlinit și cea de-a doua treaptă a urmării lui Hristos. Și urmarea lui Hristos nu se poate împlini decât în împlinirea poruncilor. Trebuie să fim plăcuți lui Hristos. Trebuie să fim iubitori de Hristos, iubitori de semeni, trebuie să fim cei care, stând în această corabie a mântuirii – Sfânta Biserică, să ne bucurăm de darurile pe care Dumnezeu ni le revarsă nouă prin sfintele taine.

Evanghelia continuă: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul?” Iar valoarea sufletului ține de urmarea lui Hristos. Alt lucru la care ne îndeamnă Sfânta Evanghelie de astăzi este acela de a fi mărturisitori. Fiecare în parte venind aici aducem mărturie a credinței neamului nostru în mânturire, în Mântuitorul Iisus Hristos și în sfinții Lui, care ne stau în ajutor. Spune Sfântul evanghelist Marcu: „Cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui cu sfinții îngeri.” Mărturia aceasta a adus-o și Sfânta Parascheva care ne ocrotește pe noi și căreia îi aducem cinstire într-un mod concentrat prin imnul pe care îl repetăm cu toții. Dacă vom reuși să ducem cu noi mesajul acesta al căldurii duhovnicești, mesajul acesta al unității în credință, mesajul acesta al curajului, pe care ni l-a exprimat și textul Apostolului care s-a citit astăzi. Repetând troparul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, îi aducem cinste și ei, îi aducem slavă și lui Dumnezeu și ne întărim și noi în așa fel încât, plecând de aici, să simțim darul lui Dumnezeu cum lucrează în noi. Să-i spunem Cuvioasei Maici Parascheva: „Întru tine Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.” Amin!