IPS Mitropolit Teofan la Parohia Victoria - Botoșani: „Avem încredințarea că sufletul Părintelui Patriarh Teoctist se bucură văzându-vă pe dumneavoastră”

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Mitropolit Teofan la Parohia Victoria - Botoșani: „Avem încredințarea că sufletul Părintelui Patriarh Teoctist se bucură văzându-vă pe dumneavoastră”

Sâmbătă seara, 7 septembrie 2019, credincioșii Parohiei Victoria din județul Botoșani, l-au primit cu bucurie duhovnicească pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Cu această ocazie, chiriarhul a sfințit o troiță și o fântână, a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și a binecuvântat ansamblul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Victoria.

Zeci de credincioși, oficialități și clerici din localitatea Victoria – Stăuceni, dar și din satele vecine, l-au întâmpinat sâmbătă seara, 7 septembrie a.c., pe Părintele Mitropolit Teofan. Cu ocazia vizitei sale, ierarhul a sfințit o troiță de lemn și a binecuvântat o fântână, ambele aflate la intersecția cu localitatea Tocileni – locul de naștere al Patriarhului Teoctist. În continuare, IPS Teofan dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Slujba Parastasului pentru Preafericitul Părinte Teoctist, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, ctitoria vrednicului de pomenire patriarh.

În cadrul acestui eveniment, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ținut un cuvânt de învățătură: „Fiind aici în această biserică, împreună cu părintele protopop, împreună cu preoții, am zis o rugăciune - pentru că întotdeauna este timp potrivit pentru rugăciune, mai ales pentru cei plecați dintre noi - ne-am rugat o clipă pentru sufletul Părintelui Patriarh Teoctist. […] Avem această încredințare că sufletul Părintelui Patriarh se bucură văzându-vă pe dumneavoastră, bucurându-se de frumusețea copiilor și bucurându-se de hărnicia preotului, pentru că un ctitor doar el știe în detaliu, care este greutatea ridicării unei biserici de acest fel, iar marea bucurie a unui ctitor este nu numai atunci când lăcașul este finalizat, ci bucuria lui crește când ctitoria este plină de viață”.

Spre finalul vizitei, ierarhul a oficiat slujba de sfințire pentru noua casă parohială, iar pentru efortul depus în realizarea acestui ansamblu, părintele Andrei Costin a primit distincția „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”. Totodată, soția părintelui paroh, preoteasa Alexandra Costin, a primit Crucea mitropolitană „Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar binefăcătorii comunității au fost răsplătiți de Părintele Mitropolit Teofan cu distincții de vrednicie. La final, toți credincioșii au fost invitați la o agapă frățească, organizată de comunitatea din Victoria.

Scurt istoric

Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din satul Victoria (la început, satul a purtat numele de Filipeşti, de la boierul Filipescu. Denumirea de „Victoria” a fost dată în timpul regimului comunist), comuna Stăuceni, județul Botoşani, este o parohie înfiinţată în perioada postcomunistă. Până nu demult, ea a fost filia Parohiei „Înălţarea Domnului” din satul vecin Tocileni. În anul 1986, într-o perioadă de mari încercări, împotriviri şi zbucium, au început lucrările de construcţie ale bisericii actuale şi s-au săvârşit prin purtarea de grijă, cheltuiala şi dragostea PF Părinte Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, sprijinit fiind de dragostea către sfântul locaş al vrednicilor vieţuitori ai locului. În data de 13 octombrie 1991, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, alături de PF Părinte Daniel, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un mare sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, au târnosit acest lăcaş.

Citește despre: