IPS Nicolae, Mitropolit de Mesogias și Lavreotiki, va conferenția la Iași
Joi, 31 octombrie , de la ora 18:30, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din Corpul A al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR)- filiala Iași, va organiza conferința extraordinară cu tema „Cum (re)devenim tineri? (Tinerețea mesajului creștin)”, ce va susținută de Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolit de Mesogias și Lavreotiki.
Un eveniment de o deosebită importanță va avea loc joi, 31 octombrie , de la ora 18:30, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde tinerii ascoreni ieșeni îl vor avea ca invitat pe IPS Nicolae, Mitropolit de Mesogias și Lavreotiki, care va susține conferința „Cum (re)devenim tineri? (Tinerețea mesajului creștin)”. Alături de IPS Nicolae, la manifestare va fi prezent și IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
IPS Nicolae este director al „Centrului de Etică și Deontologie Biomedicală” din Atena și președintele Comisiei de Bioetică din Sinodul Bisericii Ortodoxe al Greciei. A studiat la Universitățile Harvard și Mit din SUA. A fost cercetător științific la NASA, profesor la Universitățile Harvard și Masschusetts Institute of Technology - SUA, precum și profesor universitar la Facultatea de Medicină din Atena.
Intrarea la eveniment va fi liberă.