IPS Părinte Teofan va sfinți biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie din comuna nemțeană Tașca

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Părinte Teofan va sfinți biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie din comuna nemțeană Tașca

Duminică, 4 septembrie 2022, începând cu ora 7.30, va avea loc slujba de sfințire a bisericii ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie din comuna nemțeană Tașca.

Credincioșii parohiei „Schimbarea la Față” și „Sfântul Ierarh Nectarie”, din comuna Tașca, jud. Neamț, se vor putea bucura împreună cu un sobor de ierarhi, preoți, diaconi și alți credincioși invitați la cel mai important eveniment din viața parohiei - târnosirea sfântului lăcaș.

Prezent alături de alți ierarhi în mijlocul credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia slujba de sfințire a locașului, urmată de Sfânta Liturghie, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul Armonia din Constanța și de Corul Iustiniada al maicilor de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă.

Construcția Bisericii a început în anul 2006, cu un paraclis aflat la demisolul locașului, paraclis aflat sub binecuvântarea praznicului împărătesc al sărbătorii „Schimbarea la Față a Domnului”. Credincioșii parohiei, dimpreună cu preotul paroh Pr. Ic. Stavr. Dănuț Gheorghiță Caia, invită pe toți cei care pot și au dragoste de Dumnezeu la acest eveniment unic din viața parohiei.

Citește despre: