IPS Teofan: „Buna Vestire deschide calea omului către rai“
Peste 1.000 de credincioși au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Mănăstirea Sihăstria Voronei din județul Botoșani. Părintele Mitropolit a fost înconjurat de un sobor de 20 de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Ioan Harpa, exarhul zonei Botoșani, pr. Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoșani, stareți de la mai multe mănăstiri din județul Botoșani, precum și preoți de mir. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, care au înfrumusețat slujba arhierească prin cântarea psaltică românească.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a amintit mai întâi de hramurile frumoase care împodobesc zona Botoșaniului. „Dumnezeu ne oferă aceste clipe frumoase de întâlnire și de rugăciune. La slujbele de hram se întâlnesc stareții, starețele, preoții de la parohii și credincioșii, iar arhiereul slujește Sfânta Liturghie, totul petrecându-se spre slava lui Dumnezeu. Astfel se creează o ambianță de har și o atmosferă de binecuvântare“, a spus IPS Teofan, care a continuat să vorbească despre semnificațiile sărbătorii Bunei Vestiri. „Cea mai cumplită veste a fost izgonirea omului din rai, pentru că noi nu am fost creați să murim, să avem dureri și suferințe în viață. Fiindcă a păcătuit, omul a primit cea mai cutremurătoare vestire, adică să plece din rai. Dumnezeu a văzut durerea lui și de aceea i-a trimis pe pământ prooroci, ca să-l întoarcă spre El. Buna Vestire deschide calea omului către rai. Vestea cea rea a devenit, prin mila lui Dumnezeu, una a trecutului, pentru că vestirea prezentului a fost coborârea lui Dumnezeu în pântecele Sfintei Fecioare Maria, spre mântuirea noastră“, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La finalul slujbei, protos. Ghedeon Huțanașu, starețul Sihăstriei Voronei, a mulțumit Înalt Preasfințitului Părinte Teofan pentru prezență și i-a oferit o icoană cu Sf. Onufrie de la Vorona. „IPS Teofan ne-a bucurat inima și ne-a mângâiat prin prezența Înalt Preasfinției Sale, ca ucenic și ca fiu iubit al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care a declarat în anul 2005, cu prilejul canonizării Sfântului Onufrie de la Vorona: «Aici sunt urmele mele». Astăzi (n.r. - ieri), Înalt Preasfinția Voastră ați liturghisit și ați înălțat rugăciuni pe urmele vrednicului de pomenire Preafericitul Părinte Teoctist, care v-a iubit atât de mult“, a remarcat protos. Ghedeon Huțanașu.