IPS Teofan: ”Canonul cel Mare nu este altceva decât o chemare adresată omului să ceară harul pocăinței”

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Teofan: ”Canonul cel Mare nu este altceva decât o chemare adresată omului să ceară harul pocăinței”

Joi, 22 februarie 2018, în a patra zi din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană din Iași, s-a oficiat cea de a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de părinții slujitori ai catedralei dar și de numeroși credincioși ieșeni.

Slujba Canonului a fost combinată cu cea a Pavecerniței Mari, în decursul a patru zile consecutive, citindu-se astfel întreg canonul de pocăință. Acesta va fi recitit integral în miercurea din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Pătimiri, în cadrul Deniei Canonului.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a adresat credincioșilor prezenți în sfântul locaș un cuvânt de învățătură: ”Ce îl desparte pe om de Dumnezeu? Ce îl ține pe om departe de Creatorul și Stăpânul său? Răspunsul nu poate fi decât păcatul. Acesta, ori de câte ori este săvârșit, clădește un zid despărțitor între om și Dumnezeu. Ca omul să înlăture acest zid, Dumnezeu a coborât pe pământ, a locuit printre oameni, și prin jertfa și învierea Sa a oferit oamenilor posibilitatea să aibă puterea necesară, prin Harul Sfântului Duh, ca zidul despărțitor să fie biruit. Prin Sfintele Taine, în viața Bisericii, omul primește putere, chiar dacă a căzut într-un păcat care a clădit între el și Dumnezeu zid despărțitor. Pe măsură ce omul păcătuiește, zidul se înalță și îl desparte de Dumnezeu, și doar starea de pocăință reușește să dărâme cu ajutorul Harului lui Dumnezeu zidul despărțitor. Slujba Canonului nu este altceva decât o chemare adresată omului: să se lase cuprins și să ceară harul pocăinței prin care se apropie de Dumnezeu.”

La finalul slujbei, credincioșii adunați în biserică au putut primi binecuvântare de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit. Textul Canonului cel Mare reprezintă opera Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, slujbă prin care, se reliefează conștientizarea stării de pocăință pe care omul trebuie să o dobândească în această perioadă.

Citește despre: