IPS Teofan a participat la inaugurarea clădirii Corpului E a UAIC
Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a participat astăzi la inaugurarea clădirii Corpului E din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Evenimentul de inaugurare a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
La acest eveniment au participat reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi de stat, cadre didactice, studenţi şi alţi invitaţi.
Prof. Univ. Dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, a declarat că: „Ne bucurăm că reușim să redăm comunității academice a Universității o clădire importantă, care începând cu anul 2009 a fost închisă, întrucât nu mai prezenta siguranță în exploatare. Clădirea și terenul aferent nu erau intabulate, am reușit să remediem situația în 2016. Am depus un proiect la ADR Nord-Est, prin care Corpul E a fost restaurat, recompartimentat, mobilat, a fost schimbat acoperișul și a fost instalat un lift exterior. Clădirea va fi utilizată de Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Facultatea de Litere și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Sper că, redând acest spațiu activităților didactice, de cercetare științifică, culturale și educaționale, să suplinim nevoia de spații didactice pe care Universitatea încă o are. Alese mulțumiri domnului Vasile Asandei pentru că ADR Nord-Est a apreciat necesară și oportună această investiție, mulțumesc proiectantului, constructorului și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv.”
Scurt istoric
Cunoscut și sub numele de Casa Canano, Corpul E este o clădire de patrimoniu care a fost reabilitată și modernizată în perioada 1 septembrie 2017 - 31 decembrie 2023, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin proiectul Consolidarea, reabilitarea, modernizarea și echiparea clădirii corpului E a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Prin acest proiect s-a realizat creșterea calitativă și cantitativă a spațiului didactic al Universității cu 1806.27 mp, respectiv cu 13 săli de curs și seminar, 1 amfiteatru, 5 spații de birouri pentru cadrele didactice, precum și îmbunătățirea condițiilor de studiu și de cercetare la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.