IPS Teofan a sfințit noua casă parohială din Chintinici, Roznov

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Teofan a sfințit noua casă parohială din Chintinici, Roznov

În Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit casa parohială a Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Chintinici, orașul Roznov, județul Neamț, din cadrul Protopopiatului Roznov.

Slujba de sfințire a fost oficiată începând cu ora 16.00, în prezența credincioșilor din comunitatea parohială și a celor implicați în realizarea noului imobil destinat familiei preotului paroh.

Noua casă parohială a fost construită pe parcursul a aproximativ doi ani, lucrările fiind finalizate prin efortul comunității și al celor care au sprijinit proiectul. Imobilul este structurat pe două niveluri și cuprinde, la parter, o baie și o bucătărie, iar la etaj, două dormitoare. Casa dispune, de asemenea, de scară interioară și terasă și este prevăzută cu instalații termice și electrice, fiind complet utilată pentru locuire.

Realizarea construcției a presupus și respectarea unor condiții urbanistice specifice zonei. Deoarece cimitirul parohial a fost inclus în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al orașului, noua construcție a trebuit să păstreze amprenta la sol a unei clădiri mai vechi existente pe teren.

Terenul pe care a fost ridicată casa parohială a fost donat parohiei de familia părintelui paroh, care a susținut, de asemenea, prima etapă a lucrărilor de construcție.

În cuvântul rostit după slujba de sfințire a casei parohiale, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a evidențiat rostul rugăciunii de binecuvântare a locuinței și nevoia ca Dumnezeu să fie prezent în viața și în casele credincioșilor:

Am săvârșit sfințirea casei după rânduiala pe care cred că toți cei care v-ați făcut casă nouă sau, din când în când, ați chemat preotul pentru sfeștanie, pentru slujba de binecuvântare pe care o cunoașteți. Este o rânduială veche. O păstrăm, dar o păstrăm nu pentru că este o rânduială veche, ci pentru că ne mărturisește un asemenea moment că este bine ca acolo unde locuiești să ai o icoană, să ai o candelă aprinsă, să ai aghiasmă în casă, să ai Scriptura și Psaltirea, să vină preotul din când în când pentru o rugăciune, pentru că, știți, valul vieții ne ia și pe noi. Și uităm de multe ori, preocupați de toate cele ale zilei, că gândul la Dumnezeu ne este rar.

Că, dacă am număra câte minute sunt într-o zi și câte minute ocupăm noi cu gândul la Dumnezeu, plecăm privirea în jos și ne dăm seama că sunt prea puține. Când gândul la Dumnezeu ar trebui să fie tot atât de firesc precum bătaia inimii și răsuflarea plămânilor. Dar nu o facem. Se cuvine să împlinim această lipsă, iată, prin aducerea acestei slujbe de binecuvântare în casele noastre, care ne mai arată și un lucru fundamental: Dumnezeu să fie prezent în casa noastră, cum să fie prezent în viețile noastre.

Că am ascultat astăzi și, probabil, cei mai mulți ați fost la Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci: „Cel ce vine după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa”. Să-și ia crucea sa, pentru că Dumnezeu ne binecuvântează pe toți cu o cruce, mai grea sau mai ușoară. Și nu o face Dumnezeu aceasta pentru că Îi place ca noi să ducem greutățile, ci pentru că omul care trece prin greutăți devine un om mai puternic.

Binecuvântarea unei case are și rostul acesta: să ai conștiința că Dumnezeu, prin rugăciunea preotului, prin prezența icoanei, prin rugăciunile voastre, că știu că sunt mulți credincioși care citesc Psaltirea în casa lor, care au o rânduială de rugăciune dată de duhovnic, este prezent.

Iar prezența preotului, cu rugăciunea în casa omului, actualizează această stare de normalitate și ne aduce aminte că nu putem trăi fără Dumnezeu.

La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru întreaga osteneală depusă în slujirea comunității parohiale și pentru implicarea în realizarea casei parohiale, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan i-a conferit părintelui paroh Vasile Iulian cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”.

În cuvântul rostit la finalul slujbei de sfințire, părintele paroh Vasile Iulian a mulțumit lui Dumnezeu, Înaltpreasfințitului Părinte Teofan și tuturor celor care au sprijinit realizarea casei parohiale, amintind totodată principalele momente din istoria recentă a comunității:

Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru arhiereasca binecuvântare pe care am primit-o la sfințirea casei parohiale din satul nostru, Chintinici, aparținător orașului Roznov.

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Teofan, este a patra vizită pe care o faceți aici. În anul 2011 ați dăruit Sfintei Biserici Sfântul Antimis, în anul 2013 ați sfințit biserica parohiei, tot în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, iar în anul 2018 ați sfințit casa socială. Adăugăm aici și binecuvântarea pe care ați dăruit-o Preasfințitului Părinte Episcop Nichifor Botoșăneanul pentru ca, în anul 2022, să fie sfințite celelalte edificii zidite în parohie: capela mortuară, muzeul satului, Troița Învierii și a Eroilor și clopotnița.

Urmând îndemnul Înaltpreasfinției Voastre ca fiecare parohie să aibă o casă parohială, am început acest proiect. După doi ani de lucrări, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și prin osteneala celor care ne-au fost alături, am reușit să finalizăm această construcție și să ne bucurăm astăzi de binecuvântarea ei. Se cuvine să mulțumim tuturor celor care s-au implicat în procesul de finalizare a acestei construcții.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: