IPS Teofan a slujit la Parohia Precista 3 din Piatra Neamț, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înființarea comunității parohiale
Credincioșii din cartierul Precista al municipiului Piatra Neamț s-au rugat în ultima duminică dinaintea începerii perioadei Triodului, 18 februarie, împreună cu chiriarhul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la paraclisul Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului”. Vizita și slujirea ierarhului sunt prilejuite de împlinirea a zece ani de când a fost înființată această parohie.
În Duminica a 17-a după Rusalii (a Canaanencei), Părintele Mitropolit Teofan s-a aflat în mijlocul credincioșilor pietreni din cartierul Precista, săvârșind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul închinat Maicii Domnului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele prof. univ. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care a arătat că pericopa evanghelică ne cheamă la empatie, solidaritate și dragoste față de aproapele:
Suntem chemați să dăm mărturia acum mai mult ca oricând, nu atât prin cuvânt, căci este o demonetizare a cuvântului, vorbește prea multă lume și se aude peste tot, ci prin faptele noastre și atitudinea noastră. Noi avem acest dar extraordinar al Evangheliei Domnului Hristos și al pildei Domnului Hristos, și iată, în Evanghelia de astăzi, Domnul Hristos ne învață să-l apreciem pe cel de lângă noi care este diferit de noi, de altă credință. Să arătăm solidaritate, să arătăm dragoste, să nu cumva să ne separăm disprețuindu-l și lăudându-ne pe noi.
După oficierea Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Teofan a menționat faptul că este nevoie de credință și de nădejde pentru ca oamenii să zidească biserica parohială, precum și „Biserica cea din suflet”:
Amintea părintele profesor Constantin Coman despre Biserica cea din suflet. Această Biserică, în cazul dumneavoastră, se zidește odată cu biserica cea de zid. Aveți în față două provocări, două cruci, și în cele din urmă două șanse, două binecuvântări: Să vă osteniți pentru zidirea bisericii din cărămidă și pentru biserica din inima dumneavoastră. Nu știu care lăcaș este mai greu de zidit. Când o ai zidită, zici că e mai greu să zidești Biserica din suflet, dar când nu o ai pe cea din zid, când cunoști toate greutățile care decurg din aceasta, le așezi pe ambele pe aceeași perspectivă. Cum vă crește sufletul, așa va crește biserica cea de zid, ca împreună să se înalțe către același Atotmilostiv Dumnezeu, care dorește să aibă casa Sa pe pământ, și de zid, dar și formată din suflet, minte, cuget și inimă. Ambele se zidesc cu greutate, cu multă credință, cu nădejde, cu multe ispite, însă Dumnezeu este mare. Un părinte din Filocalie amintea că viața creștinului, și adăugăm noi și viața unei biserici de zid, se înalță prin mai multe lucruri. Iar dumnezeiescul părinte spunea că simplitatea și smerenia sunt cei doi părinți care pot zămisli ceva frumos, fiind temelia vieții noastre creștine.
Ca răsplată pentru lucrarea realizată în folosul comunității parohiale, părintele Paul Sorin Vieru a primit rangul de iconom stavrofor.
Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Precista 3 a luat ființă la data de 16 februarie 2014, când Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a săvârșit pentru prima dată Sfântă Liturghie la paraclisul amenajat într-un spațiu deținut de Crucea Roșie.