Știința și tehnologia schimbă gândurile. Uneori poate fi cu folos, alteori nu. Văzând puterea acestor instrumente, ajungem să ne propunem mai ușor ceva care ne depășește puterile. Atunci mărețul scop nu poate fi atins cu mijloacele existente, nu ne este în puteri. Ușorul acces la lucruri complicate ne poate îndepărta de cele simple, care sunt foarte la îndemână. Am putea ajunge să nu ne mai intereseze ceea ce putem face cu ce avem, să ni se pară prea banal. Fără a avea dorința unor scopuri mărețe, am ajunge să ne complăcem într-o viață intermediară și confortabilă, într-o plutire pe val. Să nu formulăm scopurile realiste aparent modeste, care stau oricărui om la îndemână. Să n-avem o minimă îndrăzneală, să se așeze în noi un soi de lene, de lipsă de simțire.

Punerea în practică a științei face foarte ușoară producerea și reproducerea de imagini. Vedem mult mai ușor imagini a ceea ce ne dorim trupește, crește intensitatea și frecvența lor. Mintea e mai greu de îndepărtat de la ele. Ne putem aminti mult mai ușor și trecutul, ale cărui imagini arhivate ne sunt la îndemână. Filmele cu noi înșine sau în care ne regăsim experiențe pot aduce în minte, cu ușurință, ceea ce am trăit cândva – lucruri pe care nu întotdeauna ne este de folos să le avem în minte.

Știința ne ajută de mici să ne îndeplinim cu ușurință toate nevoile obișnuite. Efortul personal e mai scăzut, poate avea loc o slăbire a caracterului și a voinței prin prea marea ușurință a obținerii celor dorite. Se poate instala graba de a ți se îndeplini dorința, hotărârea falsă de a face ceea ce vrei – în fapt, de a fi robul propriilor dorințe. Apare falsa hotărâre, grăbită, nechibzuită, de a face ceea ce știi că nu îți face bine. Apare alegerea unei fapte doar pentru că ești obișnuit cu plăcerea confortabilă.

Cunoașterea științei predispune la mândrie, pentru că nu toți dispun de această cunoaștere, iar utilizarea necritică a tehnologiei îndeamnă la naivitate. Orice ți se dă, tinzi să crezi că e bun, fără să evaluezi. Ajungi să te crezi deosebit pentru că trăiești într-o astfel de lume, cu un standard de viață mult peste al altor oameni. Pe acest fond, poți aluneca mai ușor spre evaluarea greșită a propriilor experiențe duhovnicești. Poți să te simți ales.

Pe scurt, știința și tehnologia ne-ar putea face, și adesea ne fac, să așezăm nevoile materiale înainte de rațiune, prin rapiditatea împlinirii dorințelor și crearea unor false nevoi. Apoi, ne-ar putea îndemna să ne asumăm mai ușor riscuri, să folosim știința fără a ști care vor fi consecințele ei. De exemplu, prin ingineria socială și biotehnologii. În fine, forța acestor mijloace ne poate face să vrem să intrăm în istorie, să fim stăpânii lumii, să căutăm lauda oamenilor prin puterea tehnologiei, prestigiul cunoașterii științifice și rapiditatea comunicării.

Dar tot știința, cea a managementului și toate tehnologiile asociate ei ne pot ajuta să organizăm bine scopurile, în funcție de mijloace. Și tot științele, cele umaniste, ne pot revela frumusețea lucrurilor simple și a preocupărilor obișnuite, vechi ale omului, înțelegerea culturii omenirii, a țării, a specificului locului în care viețuim. Imaginile procesate și multiplicate, tehnologic alese și folosite cu discernământ pot ajuta la comunicarea unor planuri realiste și folositoare despre viitor, la convingerea unor oameni cu care să construiești ceva bun – la fel cum memoria digitală ne ajută să învățăm de la oamenii care nu mai sunt printre noi sau ne ajută să nu uităm erorile trecute ale omenirii.

Dacă înțelegem tentațiile tehnologiei, ne putem căli voința rupându-ne episodic de viața obișnuită, postind și de mass-media și social-media, de exemplu. Vom sesiza atunci, imediat, ce lucruri făceam doar ca să fim văzuți de alții și câte nu făceam pentru că ni se părea că nu este timp. Apoi, ne putem crește copiii și în contact cu natura sălbatică. Dacă suntem orășeni putem înțelegem mai bine, cu ajutorul biologiei și ecologiei, nevoia păstrării acelor părți naturale și tradiționale din țară și din lume, în care să simțim rădăcinile istoriei omenirii și măreția naturii care ne înconjoară.

Dacă am cunoscut limitele științei, știm că nu e niciun motiv să ne mândrim cu ea. Puterile minții omenești ne apar ca fiind limitate, și orice naivitate se pierde. Putem ajunge la o atitudine matură și în privința tehnologiei. Gândirea critică în privința celor ale științei și filosofiei sunt un fond de la care am putea deveni mai prudenți și în fața interpretării naive a propriilor trăiri din viața duhovnicească.

Pe scurt, timpul câștigat prin mulțumirea rapidă a nevoilor materiale, folosind tehnologiile, îl putem îndrepta spre exersarea celor raționale, spre rugăciune și fapte bune. Apoi, cunoașterea profundă a științei, cu tot cu limitele ei, îndeamnă la prudență, la evitarea aplicării unor tehnologii ale căror consecințe depline nu le cunoaștem, la monitorizarea atentă a consecințelor acțiunilor noastre economice și sociale – pentru a schimba din vreme ce trebuie schimbat. Dacă am înțeles cu adevărat științele, nu am absolutizat nici una și le-am folosit pe fiecare cu ce poate face și aduce bun, devine limpede că nu prin știință putem stabili cursul istoriei. Că e în afara puterilor tehnologiei și științei să ne facă stăpânii lumii, că doar modestia în fața a ceea ce știm și putem face cu intelectul nostru e de folos.

Știința și tehnologia sunt neutre în sine, pot fi de folos sau pot fi nefolositoare. Dar e un fapt social că în vremurile de acum știința și tehnologia mai degrabă ne îndepărtează de folosirea lucrurilor simple și ne împing spre folosirea unora pe care nu le cunoaștem, în care avem încredere fără evaluare critică. Ele ne fac mai dependenți de o autoritate seculară difuză, care ne spune că ceva e bun și folositor, care nu aduce în discuție comparativ și echilibrat avantajele și dezavantajele.

În astfel de vremuri, prudența și lipsa de grabă ar putea fi de folos, pentru a nu ne duce repede după gândurile care vin din lumea științei și tehnologiei, în întâmpinarea nevoilor noastre. Ele vine ca stropii de ploaie asupra unui om care se află pe drumul său. Udă pământul, ajută recolta, umplu fântânile. Când nu ne oprim speriați sau admirativi la fiecare strop și pală de vânt, putem urma drumul dat de gândul profund. Când toate sunt în căușul palmei acestui gând, putem uneori să ne ridicăm fața, ca să fie stropită de ploaie, bucurându-ne. Dumnezeu să ne lumineze ochii gândului!