Sărbătoarea Bunei Vestiri este momentul suprem al istoriei şi punctul culminant la întâlnirii istoriei cu meta-istoria. Şi aceasta deoarece în momentul Bunei Vestiri, cerul se pogoară pe pământ, întreaga Preasfântă Treime este prezentă în casa smerită a Fecioarei: Fiul Se întrupează, Duhul Sfânt Se pogoară, iar Părintele Cel Preaînalt umbreşte pântecele dumnezeieştii feciorii. Lumea îngerească este prezentă prin Arhanghelul bucuriei veşnice, iar neamul omenesc este prezent prin cea mai sfântă mlădiţă a sa, Fecioara Maria. Aşadar Buna Vestire este sfatul da taină al omului cu Dumnezeu, acela de a uni cele două firi, infinit de diferite (dar căutându-se necontenit), cea dumnezeiască şi cea omenească în Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat. Vestirea este cea mai importantă întâlnire a veacurilor, în care umanitatea îşi află apogeul unirii în iubire, iar Dumnezeirea îşi împlineşte dorul veşnic de a se uni cu omul.

Expresia „Buna Vestire” în limba greacă este „Evanghelismos” şi aceasta pentru că esenţialul Evangheliei este Buna Vestire a Întrupării, iar Buna Vestire este începutul şi sfârşitul nesfârşit al propovăduirii Mântuitorului Hristos.

Această sărbătoare culminantă a veacurilor mai arată o realitate fundamentală a universului: aceea că iubirea este nu numai născătoare de viaţă, aşa cum este ea firesc în oamenii care se iubesc, ci că iubirea este născătoare de Dumnezeu. Iubirea sfântă, care izborăşte din Treime, şi se revarsă peste întreaga făptură, este Dumnezeu care schimbă în chip minunat firea oamenilor, aşa încât ei Îl nasc pe Dumnezeu. Fecioara atât de mult L-a iubit pe Dumnezeu, încât L-a născut din trupul şi sângele ei. Atât de mult a urmat poruncilor cereşti, atât de mult s-a afierosit lui Dumnezeu întreagă, atât de mult a semănat cu El la suflet, încât El a dorit să semene cu ea la trup. Asemănarea cu Dumnezeu prin feciorie, rugăciune şi virtuţi devine în om premisă teologică a naşterii lui Dumnezeu în inima sfinţilor.  

Aşadar, orice om care Îl iubeşte pe Dumnezeu Îl poate naşte mistic şi duhovniceşte în inima şi în sufletul său, devenind născător de Dumnezeu şi Biserică preacurată a Celui nemuritor.