A IX-a ediție a Festivalului „Cântul Păstorilor”

Arhiepiscopia Iaşilor

A IX-a ediție a Festivalului „Cântul Păstorilor”

Miercuri, 11 decembrie, Centrul de Evenimente „Agora” al Arhiepiscopiei Iașilor a fost gazda celei de a IX-a ediție a Festivalului „Cântul Păstorilor”, organizat de Protopopiatul Iași III.

În deschiderea evenimentului, părintele protoiereu Mihail Roșu al Protopopiatului Iași III și-a exprimat bucuria și recunoștința pentru organizarea celei de-a IX-a ediție a festivalului.

Festivalul a adus pe scenă mai multe coruri parohiale de copii și tineri din cadrul protopopiatului. Acestea au încântat audiența cu cântece populare și patriotice, precum și colinde.

Pe scenă au urcat următoarele grupuri:

  • Parohia Bîcu – Ipatele, dirijor: pr. paroh Nica Marius;
  • Parohia Scânteia – dirijor Florin Birică;
  • Parohia Stornești, coordonator pr. paroh Petru-Ionuț Irimia;
  • Parohia Valea Adâncă I, coordonator pr. paroh Liviu Ghilan;
  • Parohia Valea Adâncă III, dirijor: pr. paroh Petrică Pîrlea;

La acestea s-au adăugat și alte trei grupuri de colindători de la parohiile Bârnova, Lunca Cetățuii III și, respectiv, Miroslava I. Organizatorii au oferit diplome de recunoștință grupurilor invitate.

Citește despre: