Jertfa lui Avraam

Minuni - Vindecări - Vedenii

Jertfa lui Avraam

Dumnezeu, ca sa încerce pe patriarhul Avraam, îi trimite cea mai puternică ispită chiar în cea mai fericită perioadă a vieţii sale:

-Avraam! Ia-l pe fiul tău iubit, pe Isaac şi urcă să-l jertfeşti în muntele pe care o să-l rânduiesc.

Dumnezeu, ca sa încerce pe patriarhul Avraam, îi trimite cea mai puternică ispită chiar în cea mai fericită perioadă a vieţii sale:

-Avraam! Ia-l pe fiul tău iubit, pe Isaac şi urcă să-l jertfeşti în muntele pe care o să-l rânduiesc.

S-a sculat de dimineaţă Avraam, a înhămat animalul, a tăiat lemne pentru jertfă, a luat împreună cu el pe Isaac, pe slugile sale şi a pornit într-acolo. A treia zi a ajuns la locul pe care i l-a arătat Dumnezeu.

Puţin mai jos le-a lăsat pe slugi, i-a pus lui Isaac lemnele în spinare, a luat focul şi cuţitul şi au pornit, băiatul şi tatăl, către locul jertfei.

- Tată, a întrebat Isaac, focul şi lemnele le văd, unde este însă oaia pe care o s-o jertfim?

Pentru oaie o să aibă grijă Dumnezeu, băiatul meu. Când au ajuns la locul rânduit, Avraam a pregătit jertfelnicul şi l-a aşezat deasupra lemnelor. După aceea l-a legat pe Isaac, l-a pus pe jertfelnic, a întins mâinile să apuce cuţitul şi...

- Avraam! Avraam!, se aude o voce îngerească din cer, nu pune cuţitul la gâtul fiului tău! Acum am înţeles că te temi de Dumnezeu şi pentru iubirea Lui nu ai şovăit să jertfeşti pe fiul tău iubit.

Înmărmurit, Avraam ridică ochii şi vede mai încolo un berbec, cu coarnele încurcat într-un tufiş. L-a prins şi l-a tăiat în locul băiatului şi l-a adus ca jertfă de ardere lui Dumnezeu, încă o dată, pentru a doua oară, îngerul îl cheamă pe patriarh zicându-i:

- Ascultă ce a rânduit Dumnezeu. Deoarece tu L-ai iubit atât de mult şi nu ai cruţat pe singurul tău fiu, pentru El, Acela o să înmulţească şi o să umple de moştenitori neamul tău precum stelele de pe cer şi nisipul mării. Dar şi toate popoarele pământului se vor binecuvânta cu un urmaş al tău (cu Hristos).

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 41-42)