Închinoviat la Mănăstirea Pantocrator în anul 1938, părintele Palaretos avea ascultarea de poștaș al mănăstirii. Nu a folosit niciodată un animal de povară. În fiecare zi se ducea și venea pe jos de la Kareia, purtând corespondența și orice lucru îi era solicitat de părinți, fiind ascultător față de toți. Acest drum l-a făcut zi de zi, ani la rând, iarnă sau vară, fie ger sau toropeală.

Într-o iarnă, pe când se întorcea de la Kareia la mănăstire, crezând că va ajunge la poarta mănăstirii înainte de apusul soarelui, a fost surprins de o furtună de zăpadă atât de puternică, încât nu mai vedea pe unde să pășească. Cerul se întunecase, iar traseul era foarte greu din cauza zăpezii. Atunci, părintele Palaretos a început a se ruga Maicii Domnului „Stareța”, ocrotitoarea mănăstirii, cerându-i cu glas tare să-l ajute. Și, deodată, lângă el a apărut o monahie cu un felinar în mână, care merge înaintea lui, arătându-i calea. Așa ajuns la intrarea în mănăstire. Însă nu înțelegea cum s-a petrecut aceasta. Cum putea merge o femeie prin Sfântul Munte? Părintele Palaretos a fost salvat chiar de Maica Domnului „Stareța”!

Apoi, monahul a spus părinților din mănăstire minunea pe care a făcut-o Maica Domnului cu el, iar fața îi strălucea de bucurie. Părinții au coborât cu toții la biserică și au înălțat rugăciuni de mulțumire și de laudă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „Stareța” pentru grija care o are față de mănăstirea ei.