Pelerinajul a început cu participarea la Sfânta Liturghie de la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe” din Iași. După ce și-au liniștit sufletele în Liturghie, mulți dintre tineri împărtășindu-se cu Sfintele Taine, pelerinii au primit binecuvântare de la Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, dar și de la ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Parascheva și apoi au pornit în călătoria lor. 

Primul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Probota, ctitorie a lui Petru Rareș, construită în anul 1530. Biserica mănăstirii a fost pentru o perioadă necropolă domnească și adăpostește mormântul domnitorului Petru Rareș, al doamnei Elena Rareș și al altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei. În anul 1993, odată cu reînființarea sa, mănăstirea a fost inclusă în patrimonial mondial UNESCO. Aici, tinerii au discutat despre istoriei țării Moldovei și despre viața unora din cei mai cunoscuți domni ai ei.

Cel de-al doilea popas al tinerilor a fost la Mănăstirea Cămârzani. Construită pe locul fostei moșii a boierul Emanoil Morțun în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după cel de al Doilea Război Mondial, mănăstirea este transformată în biserică de parohie până în anul 1993, când Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a mijlocit ca aceasta să reprimească strălucirea vieții monahale.

Ultimul obiectiv vizitat în prima zi a fost Mănăstirea Voroneț, supranumită și „Capela Sixtină a Estului” pentru frumusețea picturii, dar mai ales pentru scena „Judecății de Apoi” zugrăvită pe peretele exterior dinspre apus. Pelerinii s-au închinat la mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, cel dintâi stareț al Voronețului și sfetnicul cel de taină a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Privind scenele biblice din interiorul bisericii, tinerii au vorbit despre perioada ce urmează, perioada Săptămânii Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Hristos.

Cea de-a doua zi, a începută cu participarea și cântarea în strană la Sfânta Liturghie la vechea Mănăstire Moisei. Tinerii pelerini au aflat că Sfântul Sava Brancovici, mitropolitul Ardealului, a sfințit, în anul 1672, biserica de lemn a mănăstirii dându-i hramul „Adormirea Maicii Domnului”. 

De acolo pașii i-au purtat spre Biserica „Sfântul Nicolae”, din localitatea Bogdan Vodă, unde au vorbit despre istoria Maramureșului și despre începuturile Moldovei. Mănăstirea Bârsana și Muzeul Satului Maramureșean au fost următoarele popasuri ale tinerilor. Un alt popas, cu o încărcătură aparte, a fost Memorialul Durerii din Sighetul Marmației, loc în cate tinerii și-au reamintit de martirii din temnițele comuniste, căci „pentru ca poporul să rămână viu e nevoie ca memoria lui să rămână întreagă, istoria lui să rămână întipărită în mintea și în inima oamenilor”.

La Cimitirul Vesel din Săpânța, tinerii și-au reamintit cum ar trebui să fie omul în fața trecerii din această viață, bucuros și cu nădejde în mila lui Dumnezeu. Mănăstirea Săpânța Peri, aflată într-un loc tainic, aproape de fosta Mănăstire a Arhanghelui Mihail menționată în cronici, a uimit cu înălțimea sa, de 75 de metri.

În cea de-a treia zi a pelerinajului, tinerii au dat răspunsurile la strană în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, la Mănăstirea Rohița, iar mai apoi au vizitat Mănăstirea Rohia, unde s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, au vizitat biblioteca cu peste 35000 de exemplare și au aprins câte o lumânare la mormintele Înaltpreasfințitului Justinian Chira și a monahului Nicolae Steinhardt.

În popasurile din drumul spre casă tinerii au jucat câteva jocuri de echipă și și-au reamintit informațiile adunate în aceste zile printr-un concurs cu întrebări despre obiectivele vizitate. 

Pelerinajul a fost un prilej de apropiere de Dumnezeu și de oameni, de revenire asupra trecutului, nu doar teoretic, îndepărtat, ci văzându-l autentic ca pe o realitate apropiată, de voie bună dar și de meditație și liniștire. 

Participanții pelerinajului au încheiat călătoria în ținutul Maramureșului cu conștiința marii răspunderii pe care o au de tot ce fac pe lume „de tot ce spun, în scris sau grai” și cu promisiunea de a se lua în serios, pentru ca la finalul vieții lor să poată scrie și ei un „Jurnal al Fericirii”. (Elena Strahotin și Bogdan Vezeteu, membrii ai Asociației Prietenilor Sfinților Trei Ierarhi)