Una dintre încercările care s-au abătut asupra poporului român, a fost instauraurea la conducerea țării a regimului comunist ateu, care dorea formarea unui ”om nou” cu o educație materialist-dialectică și cu o ideologie ateist-științifică. Acest regim, avându-și obârșia în Rusia comunistă, dorea cel mai mult desființarea Bisericii, care, după părerea lor, împiedica total împlinirea idealurilor lor. Drept urmare, în perioada comunistă, Biserica Ortodoxă  Română a fost ținta tuturor atacurilor, de orice fel și din orice direcție, urmărindu-se reducerea influienței acesteia în societate  și chiar desființarea ei totală.

În aceste momente deosebit de grele pentru Biserica și poporul român, a rânduit Dumnezeu  ca în fruntea Bisericii Ortodoxe Române să ajungă Patriarhul Justinian Marina, cel care avea să păstorească ca întâi stătător timp de 29 de ani, luptând pe toate  căile și în orice moment pentru apărarea Bisericii strămoșești. Și-a pus toată priceperea și dăruirea sa în slujba  Bisericii, a lucrat cu timp și fără timp și a făcut orice i-a stat în putință, jertfindu-se chiar, pentru apărarea ei, a slujitorilor ei și a întregului popor creștin ortodox.

Justinian Marina, pe numele său laic Ioan Marina, s-a născut pe 22 februarie 1901 la Suiești, județul Vâlcea, într-o familie de agricultori harnici și buni creștini, mama sa provenind dintr-o veche familie de preoți. Încă din copilărie și-a arătat înclinarea spre învățătură și în anul 1915 a fost admis la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în 1923, obținând în același an și diploma de învățător, în urma examenului desfășurat la Școala Normală din acest oraș. Își începe activitatea ca învățător pe 1 septembrie 1923 la școala primară din satul Olteanca, iar un an mai târziu, pe 14 octombrie 1924, se căsătorește cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel Popescu din comuna Braloștița, județul Dolj, devenind, apoi, preot în satul Băbeni. În anul 1925 se înscrie ca student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, obținând titlul de licențiat în teologie în anul 1929, iar un an mai târziu renuntă la activitatea din învățământ și se consacră întru totul slujirii la Sfântul Altar. Fiind remarcat de către Preasfințitul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, la 1 noiembrie 1932, tânărul preot, Ioan Marina, este numit la conducerea Seminarului Teologic ”Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, fiind detașat și ca slujitor la Catedrala Episcopală a Râmnicului. La vârsta de 34 de ani rămâne văduv și nu se recăsătorește, crescându-și singur cei doi copii ai săi, Silvia și Ovidiu. Ca o recunoaștere a meritelor sale, depuse în timp de douăzeci de ani de preoție, autoritățile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericești ( sachelar, iconom și iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roșu), fiind ales, în paralel, ca membru în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România și, la propunerea Mitropoliei Craiovei, Ministerul Cultelor i-a acordat Meritul Cultural clasa I pentru Biserică.

Justinian Marina - Arhiereu-vicar și Mitropolit al M.M.S.

În primăvara anului 1945, mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu solicită Ministerului Cultelor înființarea celui de-al doilea post de arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Aprobându-se cererea, mitropolitul Irineu propune alegerea în acest post a preotului Ioan Marina, de la Biserica ”Sfântul Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, văduv, prin decesul soției sale, de aproape zece ani. În ședința  din 30 iulie 1945, Sfântul Sinod a aprobat alegerea preotului Ioan Marina  în cel de-al doilea post de arhiereu - vicar, nou înființat, la Mitropolia Moldovei și i-a acordat rangul ierarhic de arhiereu, cu titulatura de ”Vasluianul”.

În ziua de 11 august 1945, preotul Ioan Marina este tuns în monahism la Mânăstirea Cetățuia din Iași, primind patronimicul Justinian, făcându-i-se și hirotesia întru arhimandrit. Hirotonia în arhiereu a avut loc în Duminica zilei de 12 august 1945, în Catedrala Mitropolitană din Iași și a fost săvârșită de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei împreună cu episcopul Antim Nica de Cetatea Albă și cu arhiereul-vicar Valeriu Moglan Botoșăneanul. Doi ani mai târziu, arhiereul-vicar Justinian Marina a fost numit locțiitor al mitropolitului Irineu Mihălcescu, iar în ziua de 19 noiembrie 1947, sub președinția mitropolitului Nicolae Bălan al Banatului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. A fost instalat în scaun la 28 decembrie 1947, în Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii săvârșită de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a reprezentanților autorităților centrale și locale, a numeroși clerici și credincioși.

Ca păstor sufletesc al Mitropoliei Moldovei, Justinian Marina a depus eforturi pentru refacerea eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă. A reorganizat sectorul economic de la Centrul Eparhial pentru a se realiza o mai bună administrare și control al resurselor, iar celorlalte sectoare – administrativ și cultural – le-a stabilit programe clare de lucru și cu termene precise. A restaurat Catedrala și reședința mitropolitană, precum și imobilele alăturate, care fuseseră ciuruite de gloanțe și de schije, încât rămăseseră fără geamuri, cu zidurile crăpate și cu găuri în acoperiș, dar și cu inventarul răvășit și în mare parte distrus. Au fost aduse toate în bună stare de funcționare, inclusiv fabrica eparhială de lumânări, care aproape că își încetase activitatea în timpul războiului. În același timp, a completat cu călugări tineri și destoinici personalul slujitor al Catedralei Mitropolitane, numindu-l ca eclesiarh pe părintele arhimandrit Teoctist Arăpașu.

Seceta cumplită din anii 1946-1947 a pârjolit ogoarele Moldovei, foametea adăugându-se mizeriei lăsate de război. Mitropolitul Justinian Marina a încuviințat efectuarea primei procesiuni cu racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, de când aceasta se află la Iași, străbătând satele pustiite de secetă ale județelor Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Neamț, Baia și Botoșani. Ofrandele adunate cu acest prilej au fost împărțite, după chibzuința mitropolitului Justinian, la orfani, văduve și invalizi, la cantine școlare, biserici în construcție și la mănăstiri, pentru hrana bolnavilor și a călugărilor bătrâni și neputincioși.

Justinian  Marina  - Patriarh al B.O.R.

La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu, în vârstă de 83 de ani, a trecut la cele veșnice, lăsând vacant scaunul de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Vremurile, care erau nesigure, cereau ca în fruntea Bisericii să fie ales un om cu mintea lucidă și pătrunzătoare, un spirit organizator, un om tânăr, suficient de energic și priceput, pentru a putea apăra Biserica de încercările regimului comunist de a o desființa. Astfel, Marele Colegiu Elector al Bisericii, întunit în capitala țării la 24 mai 1948, a ales ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al României pe Mitropolitul Moldovei, Justinian Marina.

La 6 iunie 1948, la ceremonia de investitură din aula Palatului Parlamentului și la cea de instalare din Biserica ”Sf. Spiridon Nou” din București, noul ales, Patriarhul Justinian, și-a prezentat intențiile sale ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Printre obiectivele sale figurau: pregătirea clerului în duhul ortodoxiei și a cerințelor vremii; restaurarea monahismului românesc; reorganizarea îmvățământului teologic; desființarea Bisericii Române Unită cu Roma și integrarea credincioșilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română; reînnodarea legăturilor frățești cu toate bisericile ortodoxe.

În ciuda tuturor dificultăților, în cei 29 de ani de păstorire ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române ai Patriarhului Justinian, au avut loc o seamă de evenimente și schimbări, care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei Românești în lumea creștină. La 19 octombrie 1950, Sfântul Sinod, prezidat de Patriarhul Justinian Marina, a votat Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhia având acum 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adaugă două episcopii românești în diaspora. În 1950, Sfântul Sinod a hotărât – pentru prima oară –trecerea unor ierarhi, călugări și credincioși români în rândul sfinților și generalizarea cultului unor sfinți ale căror sfinte moaște se găsesc în țara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955. A creat așezăminte de asistență socială pentru preoți și călugări bătrâni la Dealu și pentru preotese și călugărițe în vârstă la Viforâta. În anul 1948 s-a procedat la reorganizarea învățământului teologic ortodox; de atunci și până în anul 1989 au funcționat două institute teologice cu grad universitar, la București și Sibiu, și șase seminarii teologice: București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova și Caransebeș. A întreținut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine. A făcut vizite, în fruntea unor delegeții sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori din Rusia, Georgia, Serbia, Bulgaria, Grecia, la Patriarhia Ecumenică, de Alexandria și Ierusalim. A inițiat relații cu bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce, patriarhul vizitând Patriarhia Armeană, Biserica Etiopiană, Biserica Coptă, Biserica Siriană din Malabar-India, și cu o serie de arhiepiscopii romano-catolice din Austria, Germania, Belgia, cu Biserica Veterocatolică și cu Biserica Anglicană.

Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ  ”Apostolat social” (București 1948-1976) cu toate pastoralele, cuvântările și articolele sale. S-au editat noi periodice bisericești ori și-au continuat apariția cele vechi: ”Biserica Ortodoxă   Română” , ”Ortodoxia”, ”Studii Teologice” , ”Glasul Bisericii” , ”Mitropolia Moldovei și Sucevei” , ”Mitropolia Ardealului” , ”Mitropolia Olteniei” , ”Mitropolia Banatului” și o serie de periodice editate de comunitățile ortodoxe române de peste hotare. S-au reeditat ”Biblia sinodală”, în două ediții (1968 și 1975), ”Noul Testament”, toate cărțile de cult, fiecare în mai multe ediții, aproape toate manualele necesare pentru învățământul teologic superior și seminarial, o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, scrise de ierarhi, preoți și profesori de teologie, și teze de doctorat.

În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 de biserici, dintre care 999 au fost monumente istorice, iar dintre acestea 128 au fost mănăstiri, schituri și alte așezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite, care au fost împodobite cu picturi, în alte 271 de biserici, pictura a fost restaurată.

Patriarhul Justinian a căzut victimă prigoanei comuniste atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și 50 de ani, femeile, și în baza căruia au fost scoși din mânâstiri circa 5000 de monahi și monahii. Patriarhul a protestat împotriva acestui decret abuziv, motiv pentru care, a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliul forțat timp de 6 luni.

În timpul celor 29 de ani de păstorire ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian s-a dovedit a fi un abil diplomat și a căutat să țină piept, pe cât s-a putut, atacurilor îndreptate împotriva Bisericii. El a menținut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnații politici dintre preoți și călugări eliberați din pușcării și a restaurat multe biserici și mănăstiri, înfruntând sancțiunile, amenințările și chiar domiciliul forțat, la care, pentru o vreme, a fost supus.

Patriarhul Justinian a trecut la cele veșnice în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferință și o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care, cu grijă, și l-a pregătit în zidul interior al Mănăstirii Radu Vodă din București, ctitorită chiar de el. Pe crucea încastrată în zid, patriarhul i-a cerut meșterului să sape următoarele cuvinte: ”M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care, mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept, în ziua aceea”. (Preot Cristian Vasile Marian)