Kristo Amefufuka! Kweli Amefufuka! Hristos a înviat! Adevărat a Înviat!
Salutul Învierii Domnului a fost ieri pe buzele tuturor celor peste 450 de persoane venite din toate satele dimprejur să sărbătorească, alături de noi, Învierea Mântuitorului.
Salutul Învierii Domnului a fost ieri pe buzele tuturor celor peste 450 de persoane venite din toate satele dimprejur să sărbătorească, alături de noi, Învierea Mântuitorului.
Nefiind electrificate decât foarte puțin satele şi existând pericolul prezenței animalelor sălbatice, în parohiile noastre de aici nu se face slujba de Înviere noaptea. Doar la Centrul misionar din Kidamali am participat la Liturghie noaptea – în acest an fiind prezent episcopul nostru, Preasfințitul Agathonic.
Noaptea au participat peste 100 de persoane la Slujba de Înviere. După Sfânta Liturghie am ciocnit împreună un ou roșu, obicei introdus de către noi aici, oamenii neavând nici cunostința acestui obicei, nici posibilitatea să vopsească ouă.
A doua zi, Învierea Domnului a fost sărbătorită si slăvită în timpul Vecerniei zilei de Luni din Săptămâna Luminată, numită şi „A doua Înviere”. Peste 450 de persoane au fost prezente.
Bucuria a fost în inimile tuturor celor prezenți, dar şi a noastră – când am văzut la biserica centrului misionar nu doar locuitori din satul nostru, ci și din cele dimprejur, veniți să fim alături unii de alții la acest moment de sărbătoare. Am încheiat ziua cu o agapă frățească la care au participat cu toții.
La Sasambo, sub ocrotirea Sfântului Nicolae
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro