L a Biblioteca Aman din Craiova a avut loc o lansare de carte
Astăzi, 1 iunie, de la orele 12.00, Editura „Mitropolia Olteniei” a organizat lansarea oficială a lucrării „Oameni şi locuri din istoria Bisericii Oltene. Colecţie de texte jurnalistice (Interviuri, Reportaje, Documentare) cu rezumat în limba engleză”, semnată de părintele diacon Ioniţă Apostolache, coordonatorul Ediţiei de Oltenia a Ziarului Lumina.
Evenimentul a fost găzduit de Sala „Nicolae Romanescu” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. Au luat cuvântul: pr. prof. univ. dr. Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, cercetătorul Tudor Nedelcea, istoricul Toma Rădulescu, pr. Mihalache Tudorică şi dr. Adrian Boldişor, directorul Editurii „Mitropolia Olteniei”. Discuţiile au fost mediate de cunoscutul editorialist Cornel Mihai Ungureau, de la Cotidianul Adevărul de Seară din Craiova.
Lucrarea a fost publicată din încredinţarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Editată în condiţii grafice de excepţie, cartea adună laolaltă, într-o manieră armonioasă, mai multe texte jurnalistice (interviuri, reportaje şi documentare), publicate în paginile cotidianului creştin Lumina, Lumina de Duminică sau în Ediţia de Oltenia a Ziarului Lumina. Fiecare text este însoţit şi de un rezumat în limba engleză, alcătuit de prof. Hermina Maria Apostolache.
sursa: mitropoliaolteniei.ro