Educaţia, în înţelesul ei de bază, presupune atât o parte programatică, cât şi una normativă, ea realizându-se atât prin cunoaşterea teoretică, dar mai ales prin aplicarea teoriei studiate şi învăţate în viaţa de zi cu zi.

La baza normativităţii activităţii didactice se află principiul didactic. În evoluţia Pedagogiei ca ştiinţă a educaţiei, conceptul de principiu didactic şi-a mai modificat înţelesul, însă schimbarea nu a fost niciodată fundamentală, ci doar formală, principiile didactice rămânând întotdeauna aceleaşi, fiind doar îmbunătăţite şi primind alte denumiri.

Ca orice tip de educaţie în general, şi educaţia religioasă are un dublu scop: unul informativ, în sensul că disciplina Religie pune la dispoziţia elevilor o sumă de cunoştinţe specifice, cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istorie şi filosofie a religiilor, necesare pentru o cultură generală, dar şi unul formativ, de interiorizare şi traducere în fapte de viaţă a normelor religioase.

Am ajuns la un moment în care am încercat să duc elevii spre o cunoaştere a textului biblic prin filtrul experienţei spirituale personale acumulată prin activităţile extraşcolare, pe coordonatele de raţiune şi simţire dobândite în şcoală şi în biserică.

De aceea, propun acest subiect - Principiul universalităţii educaţiei - în care se îmbină teoria cu practica, care constă într-o bună cunoaştere a vieţii interioare a ascultătorilor, o puternică empatie prin care sunt surprinse frământările ce se petrec în sufletul acestora, crearea emoţiilor ce duc la activarea conştiinţei, făcându-l pe cel care ascultă receptiv, trezind în el persuasiunea.

În toată viaţa sa, Sfântul Ioan a scris şi a vorbit pentru folosul sufletesc al credincioşilor. "Lucrul acesta să-l urmărim cu toţii" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LXVI, IV, în col. PSB, vol. 22, p. 329). De asemenea, dorind să lumineze sufletele ascultătorilor, a scos din toate situaţiile învăţături şi le-a raportat la aspectele vieţii, la nevoile sufleteşti ale ascultătorilor, iar actualizarea acestora este armonizată cu improvizarea.

În sfaturile pe care le dă pentru educarea copiilor, Sfântul Ioan recomandă adaptarea stilului de educare în funcţie de vârsta şi personalitatea fiecărui copil în parte: "Şi doar nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput şi mai talentat decât un pictor şi decât un sculptor". (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIX, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 695). El îi aseamănă pe educatori cu nişte sculptori ce trebuie să-şi folosească tot timpul pentru "a sculpta statui minunate lui Dumnezeu; îndepărtaţi ce este de prisos, adăugaţi ce trebuie şi uitaţi-vă cu grijă la ele în fiecare zi: care este darul natural al copiilor, spre a-l dezvolta, care este defectul, spre a-l îndepărta". ( Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la săracul Lazăr, cuvântul V, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi providenţă…, p. 121)

Sfântul Ioan vorbeşte cu mare responsabilitate de educarea simţurilor la vârsta copilăriei. Simţurile copilului sunt asemenea porţilor unui oraş, oraşul fiind sufletul uman. "Prin aceste porţi intră şi ies cetăţenii acestui oraş, cu alte cuvinte, prin aceste porţi gândurile corup sau desăvârşesc sufletul copilului (...). Dă aşadar legi acestui oraş, legi înfricoşătoare şi aspre pentru cetăţenii oraşului. Fii apărătorul legilor ce se calcă. Nu-i de nici un folos să dai legi, ca aceste legi să nu fie puse în aplicare", îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur în "Despre creşterea copiilor".

Astfel, el recomandă o armonizare a procesului educaţiei cu vârsta şi caracteristicile fiecărui copil în parte, însă toate câte îi sunt relatate copilului trebuie să reflecte realitatea, fără denaturări: "Să nu adaugi de la tine nimic neadevărat, ci numai ceea ce-i scris în Scriptură. .... Creşte un atlet pentru Hristos! Învaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume!".

Principiul universalităţii educaţiei cere ca la actul educaţiei creştine să aibă acces toţi oamenii, indiferent de vârsta, stare socială şi materială sau alte criterii care i-ar putea deosebi pe oameni între ei.

Învăţătura îşi are izvorul din Cuvântul, iar cel care transmite are această putere şi binecuvântare de la Dumnezeu, astfel că perceperea ei face posibilă rezonarea la spaţiu şi timp în raport cu ascultătorii, pentru a fi auzită şi înţeleasă.

Împlinirea umanului în căutarea sfinţeniei are ca metodă încercarea, zbaterea, progresul duhovnicesc şi întărirea pe această cale nu tocmai uşoară, atunci când vorbim despre "cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu". Totodată, universalitatea căutării, profunzime a spiritului uman, un permanent Toma al întrebărilor, se circumscrie universalităţii răspunsului corect "şi Lui singur să-I slujeşti".

În Evanghelia după Matei, la capitolul 4, se regăsesc elementele principiului universalităţii educaţiei: Hristos Domnul şi Învăţătorul Se adresează mulţimilor cu înţelepciunea şi certitudinea unei învăţături care nu a mai fost transmisă pe pământ şi care va rămâne în veşnicie neschimbată, iar cei ce o vor transmite nealterată vor primi răsplată.

Daniel Gherasim, profesor de Religie la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi