La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a avut loc Festivalul de datini şi obiceiuri la Naşterea Domnului
Ieri, 18 decembrie 2011, a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi ediţia a-XXII-a a Festivalului de datini şi obiceiuri la Naşterea Domnului şi Anul Nou "Tudor Pamfile".
Colindători de pe ambele părţi ale Prutului au venit din judeţele vecine, din Ucraina şi din Republica Moldova să-i colinde pe gălăţeni cu o săptămână înainte de marea sărbătoare a Naşterii Domnului.
Evenimentul a debutat prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală, la care au participat şi o parte din colindători, copii, tineri şi bătrâni îmbrăcaţi în costume populare.
Festivalul propriu-zis a avut loc pe esplanada din faţa sfântului locaş, unde participanţii au venit călare pe cai, cu plugul mare, cu capra şi ursul, cu steaua, cu tobe, buciumuri şi fluiere, şi cu pancarde pe care era scris numele localitaţii de provenienţă. S-au cântat colinde, s-a jucat capra şi ursul, sau spus pluguşoare, s-a recitat cântece tradiţionale şi a fost multă voie bună.
Credincioşii au venit în număr mare să asiste la acest eveniment deosebit, afară fiind senin şi cald.
La evenimnent au luat parte şi preoţii din municipiile Galaţi şi Brăila, purtând în braţe icoane ale Naşterii Domnului, împodobite cu ştergare tradiţionale româneşti. Slujitorii s-au întâlnit la Catedrala arhiepiscopală pentru a primi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian ca semn de comuniune şi slujire sfântă, mai înainte de a pleca spre casele credincioşilor pentru a vesti bucuria întâmpinării Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Feciară Maria.
Tot în cadrul festivalului, un grup de persoane cu dizabilităţi l-au colindat pe ierarhul Dunării de Jos.
Evenimentul a fost organizat, ca-n fiecare an, de Centrul Cultural "Dunărea de Jos" prin Secţia de Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunarii de Jos.
Tudor Pamfile, cel al cărui nume îl poartă acest festival, s-a născut la 11 iunie 1883 in comuna Tepu, judetul Tecuci, fiind scriitor si folclorist roman, autor de monografii etnografice referitoare la ocupatii si obiceiuri ale poporului roman. A trecut la cele vesnice pe 21.10.1921.
sursa: edj.ro