La Catedrala „Sfântul Dumitru” din Craiova s-au oficiat slujbe pentru Mitropolitul Nestor Vornicescu
Marţi, 17 mai, s-au împlinit 11 ani de la naşterea în ceruri a vrednicului de pomenire mitropolit acad. dr. Nestor Vornicescu, părinte, învăţător şi îndrumător, vreme de 22 de ani (1978 – 2000), al preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Mitropolia Olteniei.
Cu acest prilej, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârşit Sfinta Liturghie și slujba Parastasului, în Catedrala mitropolitană din Craiova.
Mitropolitul Nestor Vornicescu s-a născut în data de 1 octombrie 1927 în Lozova-Vornicenilor, Basarabia, din părinţii Vera şi Vasile Vornicescu. A primit la botez numele de Nicolae. Şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală în şcolile din Lozova, Neamţu, Bucureşti şi Bossey (Elveţia). În data de 23 aprilie 1978 a fost ales în scaunul de Mitropolit al Olteniei. În decursul activităţii sale de păstor al oltenilor, IPS Nestor a clădit o monumentală operă pastoral, misionară şi cărturărească.
sursa: mitropoliaolteniei.ro