Faptul că atât de mulţi oameni nu cred în Biserică şi nu sunt „practicanţi” arată fără îndoială o înţelegere greşită asupra sensului cuvântului „Biserică” şi a realităţii pe care el o exprimă. Biserica, pentru Franţa Evului Mediu însemna papalitatea, episcopatul, clerul, parohiile, organizaţiile ecleziastice, într-un cuvânt, instituţia pe care istoricii şi sociologii pot să o descrie, aceea pe care un necredincios poate să o cunoască la fel de bine ca şi un credincios. Este acea instituţie, cu fastul, dar şi ororile sale, pe care reforma protestantă a respins-o, care a dezvoltat o concepţie prea individualistă şi prea interiorizată a vieţii creştine. Aceasta s-ar situa în mod exclusiv la nivelul conştiinţei personale, o afacere între mine şi Dumnezeu, fără niciun mijlocitor în afară de Hristos. Slăbiciunile şi greşelile bisericii-instituţie au contribuit la dezvoltarea acestui punct de vedere, nu doar în mediul romano-catolic şi printre protestanţi, ci chiar şi printre ortodocşi, adesea mai cuprinşi de o concepţie catolică sau protestantă, decât de un autentic simţământ ortodox despre Biserică.

Este necesar, aşadar, într-o manieră urgentă, de a redescoperi adevăratul sens al Bisericii. Pentru aceasta, să-l ascultăm pe marele prooroc Isaia, care într-o alcătuire pe care o cântâm atât la slujba Cununiei, cât şi la hirotonia întru diacon, preot sau arhiereu, spune: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece, şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim”. Emanuel, în ebraică, înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. Acesta este numele dat lui Iisus. Iar „Dumnezeu este cu noi” înseamnă Biserica. Nu spune Dumnezeu este cu mine, ci Dumnezeu este cu noi.

După naşterea Sa din Fecioara Maria, Dumnezeu este cu noi: „că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. Cel răstignit şi înviat este Viu. El continuă să fie cu noi. Iar Biserica este această prezenţă a Celui Răstignit în mijlocul credincioşilor care alcătuiesc acelaşi trup cu El, care sunt Trupul Lui, El fiind Capul. Această unire tainică - pe care Duhul Sfânt o realizează între Hristos şi credinioşi - reprezintă Biserica. „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”. Noi suntem ramurile unei viţe al cărei trunchi este Hristos, mădularele unui Trup al cărui Cap este Hristos, pietre vii a unei zidiri duhovniceşti care se sprijină pe piatra cea din capul unghiului. Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin botez am fost altoiţi în Hristos. Prin  împărtăşanie, devenim un singur Trup cu El: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine, şi Eu întru el”. Aceasta este taina pe care o săvârşeşte Duhul Sfânt. Însă dacă nu credem în Duhul Sfânt, nu credem nici în Biserică.