La Darabani a avut loc o lansare de carte despre Maica Domnului
Luni, 25 martie, în ziua praznicului Bunei Vestiri, a avut loc, în prezența a peste 200 de persoane, un eveniment deosebit, în strânsă legătură cu sărbătoarea, lansarea cărții prof. dr. Vasile Postolachi: „Iar numele Fecioarei era Maria”- Maica Domnului din perspectivă interreligioasă. Evenimentul s-a desfășurat la Complexul „Casa Andrei” din Darabani.
Invitații care au luat cuvântul au fost: pr. lect. Dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. Prof. Petru Georgel Chichioacă și prof. Răzvan Gabriel Sarafim de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, prof. Oana Mihaela Gavrilescu și prof. Popescu Luminița Matei, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți Prut, cărora li s-au adăugat pe parcurs și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, prof. inspector Galia Hrimiuc, și ai Direcției de Învățământ, Tineret și Sport Briceni prof. inspector Vitalie Știrbu, precum și părintele protopop Ionuț Ștefan Apetrei.
Evenimentul a fost continuat de un mini-concert de muzică bisericească, închinat Maicii Domnului, de către corurile „Haris” și „Agnus” ale Seminarului Teologic Dorohoi, precum și de elevii Ana Maria Ilaș, Sabrina Aiacoboaie și Alexandru Marian Doroșincu, sub coordonarea domnului profesor Răzvan Gabriel Sarafim.
La eveniment au partcipat peste 200 de persoane, atât de la nivel local cât și de la nvel național (Otopeni, Iași, Botoșani) dar și din Basaraba (raionul Briceni.) Discuțiile au fost moderate de către Dragoș Coșman, elev la Colegiul ”Gheorghe Asachi” din Lipcani, Rep. Moldova și de către prof. Vasile Postolachi, autorul cărții.
În cuvântul său de introducere, autorul cărții a precizat drumul cărții de la idee la faptă, precum și semnificația titlului: „Maica Domnului ,din perspectivă interreligioasă, vine ca un gest de umilă recunoștință pentru bunătatea pe care Preacurata Fecioară mi-a arătat-o pe parcursul vieții. În aceeași ordine de idei, s-au întrecut în mii de pagini de elogii aduse ei, de la simpli oameni și până la mari sfinți, și asta pentru că, după Dumnezeu, nimeni nu ne este mai drag decât Maica Domnului”
În cuvântul său, părinele Cezar Hârlăoanu de la Facultatea de Teologie „Dumtru Stăniloae din Iași a explicat importanța și actualitatea ei: „Cartea este actuală pentru că vorbește despre Maica Domnului din perspectiva celor trei mari religii monoteiste, este o mărturie a unei întâlnri interculturale. Textele patristice despre Maica Domnului au fost epuizate în această carte. Aș putea să vorbesc mult despre carte, e o carte pe care, după ce deschizi primele pagini și începi să o citești, se citește singură, nu o poți lăsa pentru o altă săptămână”.
Cartea poate fi achiziționată de la Editura Doxologia, accesând acest link: https://edituradoxologia.ro/iar-numele-fecioarei-era-maria-maica-domnului-din-perspectiva-interreligioasa