În cuvântul de deschidere, părintele consilier, arhim. Nicodim Petre, a subliniat rolul pe care îl are parohia în formarea și creșterea conștiinței bisericești a credincioșilor care fac parte din ea:

Parohia nu poate exista doar în documente, ea are nevoie de experiențe duhovnicești, de evenimente care să așeze oamenii împreună, care să-i atașeze unii de alții. Este nevoie să le creăm spațiul și contextul în care credincioșii să se cunoască. Comunitatea capătă consistență prin momentele în care credincioșii sunt împreună la slujbele bisericii, în pelerinaje sau la evenimentele comunității. Este nevoie de proiecte mobilizatoare.

Biserica formează credincioșii dar, apoi, credincioșii deveniți Biserică formează pe noii veniți. Se trece de la comuniune la misiune. Este firesc să ne întrebăm, ca preoți: care este capacitatea de primire a parohiei noastre? Care este capacitatea misionară a parohiei noastre? După un timp de investiție în credincioși, un timp necesar pentru câștigarea reciprocă a încrederii, preotul se poate sprijini în lucrarea parohiei pe aceia dintre ei care au dobândit conștiință bisericească.

Participarea la lucrările din incinta bisericii, întâlnirile organizate dar mai ales pelerinajele, apropie credincioșii de preot și între ei. Pelerinajele deschid ansamblul parohial către o dimensiune universală. Ieșirea din locul obișnuit, natural, favorizează maturizarea duhovnicească și o înțelegere mai amplă a Bisericii. Nu poți face parte din Biserică dacă nu participi la viața Bisericii și dacă nu ești părtaș (nu te împărtășești) la Cina Domnului. Parohia este familia duhovnicească a creștinului în sânul căreia și împreună cu care, cu mila lui Dumnezeu, vom câștiga viața cea veșnică. Totuși, nu sunt mulți credincioși care atunci când vorbesc despre parohie, să vorbească ca despre familia lor.

Programul atelierului a cuprins mai multe sesiuni de lucru pe parcursul cărora preoții prezenți au identificat provocările pe care le aduce o parohie nou înființată, abilitățile pe care este nevoie să le aibă preotul într-o astfel de parohie și au căutat să găsească modele de bună practică pentru misiunea și slujirea lor.

Astfel, pe lângă provocările legate de identificarea unui teren pentru biserică și a resurselor necesare pentru construirea locașului de cult, o parohie nou înființată aduce cu sine numeroase provocări legate de edificarea comunității ecleziale. Un studiu arată că în orașul Iași, 50% dintre credincioșii practicanți merg la biserică într-o altă parohie decât cea la care sunt arondați. Așadar, preotul dintr-o parohia nou înființată are nevoie de multă smerenie, de răbdare și înțelepciune, pentru a-i așeza împreună pe credincioșii încredințați lui spre păstorire.

Unul dintre participanți a remarcat faptul că din punct de vedere liturgic, parohia este comunitatea credincioșilor care se împărtășesc din același potir. Preotul este cel care are vocația să-i apropie pe enoriași de Sfânta Împărtășanie ca bază pe care sprijină lucrarea de edificare a comunității parohiale.

S-a vorbit, de asemenea, despre modul în care se poate forma un nucleu de credincioși care să-i primească și să-i integreze pe cei nou-veniți. Un credincios care intră pentru prima oară în biserică are nevoie de dialog și îmbrățișare, de încurajare și timp de calitate care să-l facă să simtă că aparține acelui loc și acelei comunități, alături de ceilalți credincioși, că în comuniune cu ceilalți poate depăși mai ușor greutățile cu care se confruntă, poate înțelege și trăi mai bine credința.

Cuvântul de încheiere a fost adresat de părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, care a relatat experiența lui ca preot într-o parohie urbană nou înființată, în perioada în care a slujit la Parohia „Sfânta Treime” din orașul Botoșani. Părintele a subliniat faptul că lucrarea edilitară și cea de zidire duhovnicească a unei parohii este nevoie să se desfășoare simultan. Nu poți construi o comunitate fără să ai un spațiu de slujire, căci altfel parohia rămâne una virtuală, dar nici nu poți construi ziduri fără să ai grijă de oamenii pe care Dumnezeu i-a așezat în acea parohie, căci altfel ele vor rămâne doar niște clădiri reci, goale și lipsite de viață.

(Pr. Andrei Grosu, Parohia „Sfântul Gherasim din Kefalonia” – Hlincea I)