La Mănăstirea Oașa și la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud vor fi aduse din Bologna moaștele Sfintei Ana

Arhiepiscopia Alba Iuliei

La Mănăstirea Oașa și la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud vor fi aduse din Bologna moaștele Sfintei Ana

Anul acesta, pe 25 și 27 iulie, sărbătoarea hramurilor Mănăstirii Oașa și a metocului ei, Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, va fi încununată și înfrumusețată prin aducerea Moaștelor Sfintei Ana din Italia, de la Bologna.

În luna iulie, Mănăstirea Oașa și metocul ei, Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul din Găbud, își serbează ocrotitorii. În data de 25 iulie este Adormirea Sfintei și Dreptei Ana, ocrotitoarea bisericii mari a Schitului de la Găbud, iar în 27 iulie, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul din ocrotitorii Mănăstirii Oașa.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Pop, Arhiepiscop de Alba Iulia, anul acesta, sărbătoarea celor două hramuri va fi încununată și înfrumusețată prin aducerea Moaștelor Sfintei Ana din Italia, de la Bologna, la cele două așezăminte monahale. Sfintele Moaște sunt însoțite de o delegație a Arhiepiscopiei Catolice de Bologna, cu binecuvântarea cardinalului Matteo Maria Zuppi.

În Italia, la Bologna, în Catedrala Catolică San Pietro (Cattedrale Metropolitana di San Pietro), se păstrează o parte din capul Sfintei Ana - un fragment din craniul sfintei în care se regăsește arcada sprâncenei drepte. Această relicvă a Sfintei Ana a fost donată în 1435 de regele Angliei Henric al VI-lea Plantagenet, episcopului de Bologna, Fericitul Nicolò Albergati care fusese trimis de Papa Martin al V-lea ca să îndeplinească o misiune diplomatică și să obțină pacea între Coroana franceză și cea engleză, după așa-numitul Război de o sută de ani.  Moaștele aparținuseră familiei Plantagenet, ai cărei membri, cu două secole mai devreme, participaseră la a Patra Cruciadă.

Întors la Bologna, Fericitul Nicolò Albergati a încredințat Sfintele Moaștele mănăstirii Certosa, unde el însuși începuse viața monahală și unde existau reguli stricte, cu privegheri și posturi aspre. Întrucât femeile nu puteau intra în mănăstire, călugării au mutat Sfintele Moaștele ​​într-o biserică pe care o dețineau în interiorul orașului. În urma desființării mănăstirilor din nordul Italiei de către Napoleon, Sfintele Moaște au fost transferate în Catedrala Mitropolitană din Bologna.

Altarul în care acestea sunt păstrate în prezent a fost amenajat prin contribuția unor mame creștine, în cinstea celei care a fost mama Sfintei Fecioare Maria și bunica Fiului lui Dumnezeu făcut om. Până astăzi, capul Sfintei Ana nu a părăsit niciodată Bologna.

Sfânta Ana este ocrotitoarea copiilor și a maternității, pentru că a zămislit la bătrânețe, după multe rugăciuni, lacrimi și post.

Părinții de la cele două așezăminte monahale îi invită pe cei care doresc să se închine Sfintelor Moaște ale Sfintei Ana să participe la programul liturgic al mănăstirii, după cum urmează:

  • 24 Iulie - sosirea Sfintelor Moaște la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul din Găbud și Priveghere în cinstea Hramului Bisericii Noi (19:00 - 23:45);

  • 25 Iulie - Sfânta Liturghie în cinstea Hramului, de la ora 10, urmată de masa de obște; 

  • 26 Iulie - mutarea Sfintelor Moaște la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde vor fi puse la închinare începând cu ora 18:00;

  • 26 Iulie - mutarea Sfintelor Moaște la Mănăstirea Oașa, unde vor sta până în ziua următoare, 27 iulie, de Hramul Mănăstirii Oașa, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Venirea Sfintei Ana la noi este sămânța pe care ea a dorit să o planteze în pământul acestei țări și care va aduce roade în viețile noastre, ale celor care o iubim.

Credincioșii sunt așteptați să fie părtași împreună cu obștea la această mare bucurie!

Citește despre: