La Nisa se va construi o nouă biserică românească
Comunitatea ortodoxă română din sud-estul Franței va avea propria biserică. La Nisa a fost sfințită duminică, 22 mai 2016, piatra de temelie pentru o nouă biserică ce va purta hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Ierarh Nicolae”. Slujba a fost săvârșită pe terenul viitorului locaș de cult de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.
Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mitropolitul Ardealului a dăruit parohiei românești un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, însoțit de o icoană, spre folosul sufletesc al credincioșilor și mai ales spre ajutor în lucrarea de zidire a noii biserici.
La acest moment important din viața comunității românești au participat reprezentanți ai autorităților locale, dar și ai celorlalte confesiuni creștine din Nisa. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a mulțumit tuturor celor care au sprijinit și vor sprijini proiectul viitoarei biserici de pe Coasta de Azur.
Terenul pe care se va construi noua biserică a fost achiziționat în anul 2011, iar anul trecut primăria a acordat autorizația pentru construcție. Momentul sfințirii pietrei de temelie a fost o încununare pentru toate aceste eforturi depuse de comunitatea românească din Nisa.
Comunitatea ortodoxă română din Nisa și-a propus să construiască un locaș de cult ortodox care să reflecte identitatea naţională şi valorile spirituale ale diasporei româneşti. În acelaşi timp, proiectul va îndeplini funcţia de centru cultural, social şi de integrare.
Sursa: basilica.ro