La Parohia Dragova a fost sfințit un nou așezământ social-parohial

Arhiepiscopia Iaşilor

La Parohia Dragova a fost sfințit un nou așezământ social-parohial

Duminica trecută, 6 iulie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit slujba de sfințire a casei parohiale și a casei sociale din Parohia Dragova, Protopopiatul Roznov. Zidirea așezământului social a început în anul 2003, fiind la început amenajat într-un paraclis pentru oficierea slujbelor religioase și a Sfintei Liturghii.

După binecuvântarea așezământului, Preasfințitul Părinte Nichifor a ținut un cuvânt de învățătură: „Precum în recolta de zi cu zi, și în cele ale Bisericii este un timp în care vedem că se coc roadele slujirii noastre. Și această casă împlinește o trebuință și o nevoie pentru chivernisirea vieții bisericești, casă în care împreună vom avea momente de bucurie la viața de obște. Într-o casă a Bisericii, mai mult decât atât avem părtășie cu Domnul!”

Parohul bisericii, părintele Daniel-Vasile Braiș, a mulțumit ierarhului pentru slujire și binecuvântare, mulțumind totodată și celor care s-au implicat în tot acest demers de reabilitare a casei sociale și parohiale

În semn de recunoștință, clericul a primit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, rangul de iconom, iar cei care s-au implicat în mod deosebit în realizarea acestor lucrări au primit diferite diplome și distincții.

Citește despre: