La Penitenciarul din Giurgiu a avut loc simpozionul „Existenţa sfinţilor - mărturia puterii sfinţeniei Mântuitorului Iisus Hristos asupra umanităţii”

Episcopia Giurgiului

La Penitenciarul din Giurgiu a avut loc simpozionul „Existenţa sfinţilor - mărturia puterii sfinţeniei Mântuitorului Iisus Hristos asupra umanităţii”

În data de 13 octombrie, în ajunul sărbătoririi Sf. Cuv. Parascheva, cu binecuvântarea PS Ambrozie, Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului, în parteneriat cu Penitenciarul de maximă siguranţă din Giurgiu, a organizat un simpozion „Existenţa sfinţilor - mărturia puterii sfinţeniei Mântuitorului Iisus Hristos asupra umanităţii".

Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela penitenciarului de către părintele Popa Edmond Nicolae, Consilier Social în cadrul centrului eparhial, alături de părintele capelan Bălaşa Teodor. În cadrul simpozionului la care au participat preoţi, reprezentanţi ai conducerii Penitenciarului şi persoane private de libertate, au fost susţinute comunicări în care a fost evidenţiat faptul că existenţa sfinţilor este mărturia puterii sfinţeniei Mântuitorului Iisus Hristos asupra umanităţii, prin lucrarea Duhului Sfânt, a harului dumnezeiesc. Mântuitorul Hristos a dat măsura supremă a sfinţeniei ca stare de jertfă. Prin unicitatea ipostazierii Sale, a dat mărturia şi măsura sfinţeniei dumnezeieşti în viaţa omenească. Existenţa sfinţilor arată că sfinţenia dumnezeiască nu s-a întrupat pentru a rămâne obiect al adorării, ci pentru a fructifica moral omenirea, rodind sfinţi. În fiecare sfânt Se sălăşluieşte Hristos, prin dumnezeirea şi umanitatea Sa sfântă şi sfinţitoare, izvor al harurilor.

La final, cei prezenţi au primit din partea Episcopiei Giurgiului, cărţi de rugăciuni, icoane cu Sfânta Cuvioasă Parascheva şi revista eparhială.

sursaepiscopiagiurgiului.ro