La Seminarul Teologic din Craiova a avut loc un cerc de literatură şi patristică

Arhiepiscopia Craiovei

La Seminarul Teologic din Craiova a avut loc un cerc de literatură şi patristică

Elevii din clasele a XII-a A şi a XII-a B de la Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova au participat ieri seară, de la ora 19:00, la Cercul săptămânal de literatură şi patristică "Fluierul cel păstoresc".

Invitatul întâlnirii a fost părintele conf. univ. dr. Constantin Băjău, titularul Catedrei de patrologie din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova. Cu acest prilej, tinerii seminarişti au avut ocazia să afle mai multe despre personalitatea Sfântului Grigorie de Nazianz. Întâlnirea a fost mediată de părintele prof. Cristin Sperlea.

În discursul său, părintele profesor Băjău a evidenţiat cele mai importante aspecte din viaţa şi opera Sfântului Grigorie Teologul. "Figura proeminentă a Sfântului Grigorie de Nazianz, supranumit "Teologul", a rămas vie şi astăzi în conştiinţa Sfintei noastre Biserici. Mai mult decât atât, prin atitudinea faţă de învăţăturile eretice, prin tactul său pastoral şi mai ales prin abilităţile intelectuale de care a dat întotdeauna dovadă, sfântul constituie şi astăzi un model demn de urmat pentru toţi creştinii. Cuvântările sale teologice, poemele scrise cu diferite ocazii, omiliile rostite de la amvon sunt, rând cu rând, comori inestimabile pentru noi, cei care dorim să devenim cu adevărat dascăli şi învăţători ai poporului binecredincios. Sfântul Grigorie ne învaţă că teolog este numai acela ce se roagă. Numai cel care se autodepăşeşte, trecând dincolo de apăsarea ispitelor, poate cuvânta despre tainele cele mai presus de minte ale lui Dumnezeu şi despre bunătăţile Preasfintei Treimi", a conchis părintele profesor.

Cercul literar patristic "Fluierul cel păstoresc" a luat fiinţă anul trecut, la iniţiativa părintelui profesor Cristin Sperlea.

sursa: ziarullumina.ro