La Sibiu a fost sfinţit un centru de zi pentru copii

Arhiepiscopia Sibiului

La Sibiu a fost sfinţit un centru de zi pentru copii

Centrul de zi pentru copii al Asociaţiei “Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sibiu a fost sfinţit astăzi, 20 decembrie, de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului şi un sobor de preoţi.

 

 Au participat autorităţi locale, preoţi, credincioşi, iar cei 30 de copii care beneficiază de serviciile centrului au colindat, au recitat poezii şi au interpretat o scenetă de Crăciun.

Piatra de temelie a clădirii unde funcţionează Centrul de zi de la Biserica “Trei Stejari”, cum este cunoscut sibienilor lăcaşul de cult amintit, a fost aşezată în urmă cu cinci ani. Aşezământul social ce a fost construit pe lângă una dintre bisericile simbol pentru Sibiu, este rodul dragostei jertfelnice a comunităţii de credincioşi din cartierul sibian Trei Stejari. Voluntari din rândul profesorilor pensionari şi activi, dar şi din rândul studenţilor sibieni, vin în fiecare zi la centru pentru a ajuta pe cei 30 de copii să-şi facă temele, să fie instruiţi în diverse activităţi extraşcolare şi să primească o masă caldă.

În viitor, la mansarda clădirii se vor amenaja noi spaţii, astfel încât centrul să primească mai mulţi copii la activităţile acestuia.

sursa: mitropolia-ardealului.ro