Lăcașul de cult al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Banu, resfințit de PS Nichifor Botoșăneanul
Sâmbătă, 17 mai, în ajunul Duminicii Femeii Samarinence, comunitatea credincioșilor din satul Banu, comuna Dumești, județul Iași, a trăit momente de înălțare duhovnicească, prilejuite de resfințirea bisericii parohiale, cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Slujba de târnosire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În cadrul acesteia, a avut loc pecetluirea Sfintei Mese, sfințirea picturii prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită, după care credincioșii au avut binecuvântarea de a păși în Sfântul Altar și de a se închina.
După slujba de sfințire, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în aer liber, pe o scenă special amenajată în curtea sfântului locaș, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși veniți din împrejurimi.
Biserica parohială din Banu a trecut, în ultimii ani, prin ample lucrări de consolidare, renovare și înfrumusețare, atât în interior, cât și la exterior. Toate acestea s-au realizat prin jertfa, rugăciunea și osteneala comunității locale, care și-a dorit ca lăcașul de cult să fie un spațiu vrednic de închinare și comuniune.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de recunoștință pentru efortul și implicarea deosebită în buna desfășurare a lucrărilor, părintele paroh Ioan-Ciprian Prelipcean a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.
Această zi a fost una deosebită pentru credincioșii din Banu, care s-au bucurat de binecuvântarea unei noi etape în viața parohiei lor, marcând prin rugăciune și comuniune un moment de referință în istoria bisericii din sat.