Lansare de carte la Iași: O mărturie vie despre iubirea care vindecă abandonul
În ziua de 26 iunie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în Sala „Iustin Moisescu” din incinta Ansamblului Mitropolitan Iași, a avut loc lansarea de carte „Din ghearele orfelinatului în brațele mamei” semnată de Vasile Drăgușanu. Lucrarea de debut a autorului se adresează tuturor celor implicați în domenii precum asistență socială, teologie și psihologice, oferind o perspectivă profundă asupra importanței adopției în zilele noastre, precum și o mărturie a iubirii și jertfei materne care poate transforma experiența abandonului într-o victorie personală.
La eveniment au luat cuvântul prof. univ. dr. Carmen Maria Bolocan și lect. univ. dr. pr. Petru Cernat. Aceștia fost prezenți și în calitate de invitați, dar și în calitate de mentori ai autorului în timpul studiului academic și au adus în atenția celor prezenți esența și misiunea cărții. Prof. Carmen Maria Bolocan a surprins faptul că paginile lucrării sunt o pledoarie în favoarea adopției, un argument și un îndemn de a deveni părinți nu printr-o legătură de sânge, ci în virtutea unei iubiri necondiționate. În vreme ce pr. lect. Petru Cernat a oferit celor prezenți o perspectivă a Bisericii asupra actului de adopție, descriindu-l drept „o formă actuală de martiriu, o răstignire a egoismului”.
Vasile Drăgușanu, autorul cărții, a absolvit în anul 2018 Seminarul Teologic Ortodox „Vasile cel Mare” din Iași, înscriindu-se mai apoi la cursurile programelor de licență și master ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, remarcându-se încă din timpul facultății prin organizarea evenimentelor cultural-artistice și inițierea unui proiect de aducere în atenție a edificiilor cu importanță spirituală și istorică din Iași. (Matei Crina Ștefania)