Lansarea primului album al Grupului psaltic „Sfântul Ioan cel Nou“

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Lansarea primului album al Grupului psaltic „Sfântul Ioan cel Nou“

Grupul psaltic „Sfântul Ioan cel Nou“ al Asociaţiei „Psaltichia“ din Suceava a avut marea bucurie ca în data de 8 decembrie 2015 să deschidă concertul de colinde ce a avut loc în Catedrala „Naşterea Domnului“ din Suceava, unde oaspetele de seamă a fost Grupul Psaltic „Tronos“ al Patriarhiei Române, dirijat de părintele arhidiacon Mihail Bucă. Totodată, a fost lansat şi primul album al grupului - „Ia te scoală, tu, domn bun!“, ce conţine în total unsprezece colinde culese din Transnistria (Republica Moldova), puse pe notaţie bizantină de către o parte a membrilor grupului.

Grupul psaltic „Sfântul Ioan cel Nou“ al Asociaţiei „Psaltichia“ din Suceava a fost înfiinţat în anul 2014 prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, fiind format din preoţi, teologi, cântăreţi bisericeşti iubitori ai muzicii bizantine, dar nu numai. Grupul are şi membri ce nu au studii teologice, prin acest lucru arătându-se încă o dată că muzica bizantină nu este mărginită şi limitată, ci este cu adevarat adresată tuturor. Dirijorul grupului este părintele Constantin-Dan Magdalena, absolvent al Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei“ din Suceava, promoţia 2000, precum şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea, slujitor în prezent  al Sfintei Mănăstiri Probota. (Şerban Andrei)

Citește despre: