Lecţia de viaţă a Poloniei pentru Europa
Astăzi Polonia este un model de umanitate responsabilă, având mai puţin de 700 de avorturi pe an pe cuprinsul întregii ţări. Infracţionalitatea este printre cele mai mici din Europa, iar Polonia este singura ţară europeană care nu a intrat în recesiune şi nu resimte criza economică.
În vreme ce cifrele morţii se adună în ţările occidentale care au legalizat avortul, printre care şi România, există ţări în Europa unde umanitatea este mai de preţ decât patimile, iar viaţa mai importantă decât moartea.
Într-un documentar al organizaţiei Human Life International (HLI), intitulat “Central and Eastern Europe: A Return to Life,” sunt examinate cauzele, contextele şi efectele avortului în această regiune a Europei.
Un exemplu în acest sens este Polonia, o ţară decimată de cele mai distructive ideologii ale istoriei: nazismul şi comunismul. În Polonia avortul a fost impus de autorităţile comuniste acum 60 de ani, invers decât a făcut Ceauşescu în România. Însă spiritul libertăţii a biruit, iar în Polonia, Mişcarea Solidaritatea a fost printre primele care au anunţat moartea ciumei roşii.
În 1993 Polonia a devenit prima naţiune din Europa care a interzis avortul. Spiritul creştin catolic foarte profund, inspirat şi de Papa Ioan Paul al II-lea, a fost un ferment al credinţei şi al respectului pentru viaţă.
Solidaritatea a fost aşadar mai mult o revoluţie a credinţei decât a politicii.
Astăzi Polonia este un model de umanitate responsabilă, având mai puţin de 700 de avorturi pe an pe cuprinsul întregii ţări. Infracţionalitatea este printre cele mai mici din Europa, iar Polonia este singura ţară europeană care nu a intrat în recesiune şi nu resimte criza economică. Polonezii atrag de 20 de ori mai multe fonduri europene decât fraţii lor români, există un cult al muncii şi responsabilităţii care aduc prosperitate şi echilibru social, iar istoria plină de răni dureroase cauzate de vecinii uriaşi se vindecă prin credinţă, solidaritate şi înţelepciune.
Sărăcia, corupţia, infracţionaltatea şi mai ales perpetua nemulţumire umană sunt pedepsele îngăduite de Dumnezeu asupra unui popor care a legalizat uciderea celor mai sfinte mădulare ale umanităţii şi semnul sinuciderii popoarelor prin decadenţă, patimă şi ignoranţă.
În România, ţară în care credinţa ortodoxă este covârşitoare, politicienii sunt în marea lor majoritate atei, indiferenţi sau chiar adversari declaraţi ai Bisericii. Credinţa lor, sau mai bine zis lipsa lor de credinţă, ar trebui să fie un criteriu fundamental de alegere al creştinilor, mai ales că deciziile lor de mai târziu sfidează conştiinţa naţională şi voinţa oamenilor şi instaurează o oligocraţie clientelară , bazată de monopol, corupţie, alternanţă politică şi mentalitate de gaşcă.
