Aşezate sub poale de codri, pe locul vechilor vetre ale satelor sau chiar în mijlocul aşezărilor de azi, bisericile de lemn sunt martorele unui anumit tipar comunitar. Specialiştii plasează tradiţia construirii bisericilor din lemn până spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o expresie a preţuirii pe care omul simplu o vădea faţă de acest material, dar şi a măiestriei cu care ştia să cioplească şi să decoreze lemnul.

În zona Botoşanilor, la fel ca în mai toată Moldova, bisericile de lemn prezintă particularităţi arhitecturale demne de semnalat. În cele mai multe cazuri clădiri scunde, foarte apropiate de tipicul caselor ţărăneşti, bisericuţele din lemn poartă amprenta meşterilor ţărani. De o mare frumuseţe rămân sistemele de boltire, de o mare varietate, atât sub aspectul formei, cât şi al decorului. Potrivit etnografului Angela Paveliuc Olariu, unul dintre cercetătorii care a studiat aceste construcţii din lemn din zona Botoşanilor, „bisericile din Băluşeni, Schit Orăşeni şi Cerviceşti prezintă bolţi sub formă de calote sferice din fâşii curbe, unite în chei de boltă frumos realizate“.

În ceea ce priveşte decorul exterior al lemnului, de mare expresivitate artistică sunt ancadramentele uşilor şi ferestrelor acestor bisericuţe. Exemple relevante din acest punct de vedere sunt ancadramentele uşilor bisericii din Băluşeni, sculptate cu flori şi profile „în unghi“, şi ale bisericii din Hilişeu Crişan, decorate cu motivul rozetei, îmbinat cu motive florale stilizate.

Tot ca element particular de decor exterior trebuie considerat brâul median, „în frânghie“, ce poate fi admirat, de pildă, la Biserica Schit Orăşeni sau la Biserica de lemn Vârgolici din Dorohoi.

Planul de construcţie

În ţinutul Botoşanilor, forma cea mai veche de plan întâlnită este cea dreptunghiulară, cu absida altarului poligonală, cu trei laturi. Este cazul bisericilor de lemn din Talpa (Cândeşti), Vlădeni (Mihăileni), Suharău sau Bucecea. „Tipul acesta de plan derivă din însăşi cel al casei ţărăneşti, apropiere care se poate observa şi din amplasarea uşii de intrare pe lateral sau din formatul şi dispunerea ferestrelor“, apreciază etnograful Angela Paveliuc Olariu.

Cele mai răspândite tipuri de plan al bisericilor de lemn botoşănene sunt cele de format dreptunghiular, în cadrul cărora se încadrează majoritatea lăcaşurilor ce aparţin secolelor XVIII-XIX, dar şi unele construite în secolul XX (biserica de lemn din Suharău sau cea din Orăşeni Vale). „Păstrarea acestui plan iniţial denotă orientarea arhitecturii populare locale spre formele cele mai simple“, subliniază Angela Paveliuc Olariu.

Biserica de lemn de la Zosin, printre puţinele biserici cu pereţi de nuiele din România

Potrivit specialiştilor, pe teritoriul României au fost identificate patru tehnici de construcţie utilizate în cazul bisericilor de lemn. Este vorba despre bisericile de lemn „în cheotori“, bisericile de lemn „în căţei“, bisericile de lemn „în furci“ şi bisericile de lemn bordei. Această din urmă categorie a dispărut în totalitate.

În zona Botoşanilor, cea mai răspândită formă de construcţie este cea „în cheotori“, dar se mai păstrează şi astăzi, la Zosin, o bisericuţă în furci, de o mare valoare arhitecturală. Bisericile de lemn în furci sunt printre cele mai rare, dacă nu chiar ultimele care se mai păstrează în Europa, având valoare de unicat pentru patrimoniul naţional şi european. Tocmai de aceea, deloc întâmplător, bisericuţa din lemn de la Zosin este inclusă, din anul 2004, pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani.

Biserica de lemn de la Mănăstirea Zosin este una dintre foarte rarele biserici cu pereţi din împletitură de nuiele cunoscute în România, care s-au păstrat până în zilele noastre. „A fost construită pe un schelet de furci îngropate în pământ, între care, pe brâie de lemn, erau îngrămădite nuiele“, explică etnograful Angela Paveliuc Olariu.

Pereţii au fost apoi lutuiţi, tencuiţi şi văruiţi în culoarea albă, iar acoperişul a fost realizat din şindrilă.

Biserica a fost ridicată în anul 1779 de şetrarul Tudorache Başotă.

Bisericile din bârne, îmbinate în cheotori

Una dintre cele mai vechi şi mai valoroase biserici din lemn, construită din brâne de stejar, îmbinate în cheotori, este biserica de lemn cu hramul „Sfântul Dumitru“ din Ionăşeni. Aceasta este construită în întregime din bârne de stejar, pe temelie de piatră, este acoperită cu draniţă, iar intrarea în lăcaş se face pe o uşă situată pe peretele sudic al pronaosului. Construită în secolul al XVIII-lea, bisericuţa are formă dreptunghiulară şi, după unii autori, ar fi una dintre cele mai vechi biserici de lemn din România. În biserică se află o veche lespede de piatră cu o inscripţie conţinând anul 1234, ceea ce arată că aici a existat o biserică din vremuri străvechi.

Conform actului comemorativ din biserica parohială, satul Ionăşeni îşi trage numele de la boierul Ionaş Balş, care nu se ştie din ce motive a devenit călugăr. El a înfiinţat aici un schit şi a construit actuala biserică de lemn într-o livadă. Acest lăcaş de cult a servit de schit pentru călugări până în anul 1756, după care a devenit biserică parohială.

Bisericuţa de la Agafton, o bijuterie în lemn

O bisericuţă extrem de valoroasă din punctul de vedere al construcţiei este şi cea aflată în perimetrul Mănăstirii Agafton, din judeţul Botoşani. Biserica, ce poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Sf. Voievozi)“, este construită în totalitate din bârne groase de stejar, placate cu scânduri şi este acoperită cu şindrilă.

Potrivit tradiţiei, a fost ridicată în anul 1747 de călugărul Agafton, aşezământul monahal fiind cunoscut la început sub numele de „Sihăstria lui Agafton“. Schitul întemeiat de Agafton a fost obşte de călugări până la începutul secolului al XIX-lea, pentru ca mai apoi, prin anul 1814, în timpul mitropolitului Veniamin Costachi să fie transformat în mănăstire de călugăriţe.

În jurul bisericuţei se află cimitirul monahal, unde sunt înmormântaţi călugării şi călugăriţele care au slujit şi s-au rugat în acest lăcaş. În prezent, în această biserică se slujeşte numai de sărbătoarea hramului.

În zona Botoşanilor, pridvorul bisericuţelor este amplasat pe latura de sud

Pridvorul este un element ce caracterizează într-un mod cu totul particular bisericile din lemn din Moldova, spre deosebire de cele din Maramureş, în cazul cărora elementul distinctiv este prispa.

În zona Botoşanilor, la fel ca în Neamţ şi Suceava, pridvorul bisericii era amplasat pe latura sudică a acesteia.

Un pridvor de o mare valoare artistică poate fi admirat în cazul Bisericii de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Cerviceşti. Potrivit unui studiu realizat de Ioana Cristache Panait şi Titu Elian, acest pridvor atrage atenţia „prin măiestria fasonării stâlpilor şi prin decorarea arcadelor, asemănătoare cu cele ale peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos“.

De asemenea, un pridvor deschis, deosebit de valoros, are şi biserica de lemn de la Brăeşti.

Specialiştii în arhitectura în lemn apreciază că pridvorul, ca element component al bisericilor din lemn, este în numeroase cazuri de factură recentă, fără a avea o valoare artistică şi dăunând proporţiilor monumentului.

Există, de asemenea, şi bisericuţe extrem de valoroase, construite de la început fără pridvor şi care nu au „beneficiat“, de-a lungul timpului, de acest element modernizator. Biserica de lemn de la Băluşeni este, din acest punct de vedere, poate cel mai relevant exemplu.

Decorul lemnului

Cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian susţin că în privinţa decorului exterior bisericuţele botoşănene poartă amprenta meşterilor lemnari ai locului. Aceştia acordau o mare atenţie chenarului uşii de la intrarea în biserică, înfrumuseţându-l cu motive geometrice, frânghii, flori, rozete. Astfel de „urme“ ale meşterilor se mai pot admira şi astăzi la Dorohoi, Cerviceşti, Hilişeu Crişan sau Schit Orăşeni.

Un alt element pe care meşterii ce au construit aceste lăcaşuri le-au găsit demne de a primi un decor special este peretele despărţitor dintre naos şi pronaos. „Format din stâlpi ciopliţi ce marchează deschideri largi, arcade tratate în forme variate, frize sculptate sau cu o galerie de icoane vechi, peretele despărţitor oferă aceleaşi motive întâlnite la ancadramente sau catapetesme. Merită să amintim ca valoroase realizări peretele despărţitor al bisericii din Schit Orăşeni, cu stâlpii ciopliţi în torsadă şi arcada sprijinită pe console «cap de cal» sau peretele despărţitor al bisericii din Brăeşti, decorat cu floare de lalea şi motive heraldice“, arată cercetătorii.

Biserici vechi, de lemn, din judeţul Botoşani

Biserica de lemn din Corjăuţi - sec. XVIII;

Biserica de lemn din Brăeşti - 1745;

Biserica de lemn din Dorohoi - 1779;

Biserica de lemn din Talpa, Mihăileni - 1772;

Biserica de lemn „Sf. Nicolae“ - Havârna - 1795;

Biserica de lemn „Sf. Voievozi“ - Şendriceni - 1766;

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ - Băluşeni -  1779;

Biserica de lemn Cerviceşti - 1787;

Biserica de lemn Cotârgaci - Roma - 1770;

Biserica de lemn Cristineşti - 1770;

Biserica veche - sat Gorovei;

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ - sat Hăneşti - 1802;

Biserica de lemn „Sf. Împăraţi“ - Horlăceni - 1788;

Biserica de lemn „Schimbarea la Faţă“ - sat Orăşeni Maici, com. Cristeşti - 1762;

Biserica de lemn „Sf. Voievozi“ sat Poiana, com. Cristeşti - 1801;

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ - sat Prelipca, Văculeşti - 1773;

Biserica de lemn „Sf. Nicolae“ - Prisăcani, Flămânzi - 1657;

Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului“, Sauceniţa - 1794;

Biserica de lemn „Sf. Nicolae“ - Suharău - 1793;

Biserica de lemn „Sf. Treime“ - Talpa, Cândeşti - 1772;

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ - Văculeşti - 1712;

Biserica de lemn „Sf. Gheorghe“ - Vlădeni, Mihăileni.