Liceul Teologic „Sfânta Parascheva” de la Mănăstirea Agapia aniversează 3 decenii de la reactivare

Arhiepiscopia Iaşilor

Liceul Teologic „Sfânta Parascheva” de la Mănăstirea Agapia aniversează 3 decenii de la reactivare

Elevele și profesorii Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Mănăstirea Agapia au celebrat ieri, 7 iunie, 30 de ani de la reînființarea instituției de învățământ. La evenimentul festiv a fost prezent și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Momentul festiv a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către PS Nichifor Botoșăneanul în biserica așezământului monahal și cu participarea Părintelui Episcop-vicar la evenimentele prilejuite de această aniversare. Festivitățile au avut loc în incinta Mănăstirii Agapia, obștea monahală fiind gazda manifestărilor dedicate sărbătorii seminarului pentru fete.

După săvârșirea Liturghiei și a slujbei Parastasului, ca o încununare a eforturilor de la catedră, părinții profesori Mihai Surugiu, Sebastian Croitoru și Iulian Vîntu au primit rangul de iconom stavrofori. Totodată, părintele profesor Neculai Iliescu și prof. Maria Monica Asofiei, directoarea liceului, au fost răsplătiți cu distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Tot în cadrul evenimentului au fost evidențiate maicile și profesoarele care s-au ostenit la seminar și care au condus de-a lungul ultimilor 30 de ani școala teologică.

Vorbim despre unitate pentru că împreună lucrăm în ogorul lui Hristos, spre a împodobi sufletele unor copii care continuă să crească, să-și lărgească inima. Odată cu maturizarea trupească, elevele trebuie să-și întărească un cuget ortodox, un cuget cu putere, o nădejde pe care să o împărtășească în școli, în profesiile pe care le vor duce mai departe, și mai ales să-și aducă aminte, cu drag, de cele bune care le-au fost sădite în suflet în această școală. Cuvântul meu se îndreaptă spre eleve, dar și spre foștii absolvenți. să priviți și să vă aduceți aminte cu bunăvoință de ceea ce ați primit în această școală, pentru că a fost un efort susținut, un efort inspirat de Dumnezeu de a se dărui, nu neapărat laboratoare mai vrednice decât în alte licee, cunoștințe mai bine predate decât în alte licee, ci în primul rând o înțelegere a rostului vieții și a sensului ei, pe care o dobândim prin cunoașterea lui Dumnezeu, și în al doilea rând, o experiență de viață cu care plecăm din acest liceu, a afirmat PS Nichifor Botoșăneanul în cuvântul său de binecuvântare.

În continuare, clericii, profesorii și elevele s-au întâlnit în sala de evenimente a mănăstirii, unde a avut loc într-un cadru festiv o rememorare a istoriei seminarului teologic. În cadrul întâlnirii, invitații prezenți, dar și elevele care au absolvit la Agapia, au luat cuvântul și au depănat amintiri din vremea când liceul teologic era la început.

Seminarul Teologic Liceal Monahal „Cuvioasa Parascheva” de la Agapia s-a vrut a fi dintotdeauna o școală cu vocație, dovedind că învățătura de carte poate deveni mai accesibilă atunci când sufletul se pierde între sensibilitate și trăire duhovnicească. La ceas aniversar dorim să sărbătorim împlinirea succesului Liceului Teologic Agapia. Sărbătoarea unei școli este sărbătoarea unei comunități. Așa se explică participarea numeroasă la activitatea noastră, a celor care au răspuns prezent invitației noastre, ocazie cu care le mulțumim și îi asigurăm de tot respectul și gratitudinea noastră pentru efortul de a ne fi alături, a declarat directoarea liceului, prof. Maria Monica Asofiei.

La finalul întâlnirii, elevele seminarului teologic, precum și foștii directori, au primit în dar din partea Părintelui Mitropolit Teofan o ediție a Sfintei Scripturi.

Trei decenii de învățământ teologic pentru fete, în spațiul duhovnicesc al Mănăstirii Agapia

Amplasat într-un spațiu pitoresc reprezentativ pentru spiritualitatea românească, actualul Liceu Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” din Agapia a fost înființat în ziua de 15 martie 1949. „Seminarul monahal de la Agapia”, cum era denumit atunci, a avut timp de doi ani sediul la Mănăstirea Văratec, incinta Agapiei fiind pe atunci ocupată în întregime de viețuitoarele mănăstirii. De altfel, școala chiar s-a numit la început „Seminarul Monahal Mănăstirea Agapia cu sediul la Mănăstirea Văratec”. Liceul a luat ființă prin Hotărârea Sfântului Sinod, prin care este numită și directoarea, monahia Veronica Constantinescu. Cele care studiau la seminar învățau acolo timp de patru ani iar elevele erau admise prin examen, și se alegeau dintre maicile și surorile așezămintelor monahale din Moldova. Profesoarele erau toate monahii cu studii universitare.

La 1 octombrie 1950, seminarul se mută dimpreună cu  administrația la Mănăstirea Agapia, în spațiile incintei eliberate în acest scop. Pentru un mai bun mers al școlii, vrednicul de pomenire Patriarhul Iustinian unește conducerea acesteia cu mănăstirea, în persoana monahiei Veronica, pe care o numește totodată și stareță și așază instituția sub ocrotirea Sfintei Parascheva, de acum înainte școala numindu-se „Seminarul monahal Cuvioasa Parascheva”. La data de 1 octombrie 1959, regimul comunist închide liceul teologic.

După evenimentele din 1989, odată cu schimbarea regimului politic și urma demersurilor stăruitoare ale maicii starețe Eustochia Ciucanu, seminarul de fete de la Agapia se redeschide. În noiembrie 1990, a fost aprobată redeschiderea dar, din lipsă de spațiu, seminarul a funcționat în incinta mănăstirii până în toamna anului 1993, când s-a încheiat construirea actualei clădiri. Având în vedere faptul că în noiembrie 2020, pandemia de Coronavirus nu a permis să se organizeze vreun eveniment festiv, s-a stabilit ca în momentul în care contextul medical se va îmbunătăți să se celebreze împlinirea a 30 de ani de la reînființare.

De la reînființare și până în februarie 1992, seminarul a fost condus de maica stareță Eustochia Ciucanu. Apoi, timp de 4 ani, conducerea școlii a fost preluată de maica Filoteea Cosma, care a continuat munca începută de maica Eustochia Ciucanu, atât în ceea ce privește activitatea școlară, cât și cea administrativă.

În perioada 1997 - 2015 maica Eustochia Volmer a ocupat funcția de director. Seminarul a funcționat cu profilul „teologic ortodox”, specializarea „teologie ortodoxă” până în anul 2011, atunci când Ministerul Educației a autorizat noua specializare  „ghid turism religios”.

Fiind amplasat în perimetrul Mănăstirii Agapia, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, a avut un program care, în multe privințe s-a integrat în mod armonios în viața de mănăstire, rămânând ca un ideal pentru prezent. Programul de slujbă, rugăciunea de grup și cea particulară, cât și disciplinele predominant teologice au avut un rol deosebit în cultivarea trăirii în Hristos a elevelor.

Vă invităm să vizionați și: (Video) Liceul Teologic „Sfânta Parascheva” din Agapia a celebrat 30 de ani de la reînființare

Citește despre: