Liturghie arhierească la Biserica ”Înălţarea Domnului" din Curtea de Argeş
Cu trei zile înainte de sărbătorirea hramului, credincioşii Parohiei Înălţarea Domnului din municipiul Curtea de Argeş, au avut duminică bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenţi mai multe sfaturi duhovniceşti, îndemnându-i să se îngrijească fiecare atât de suflet, cât şi de sănătatatea trupească.
De asemenea, Înaltpreasfinţia sa a mulţumit credincioşilor pentru eforturile depuse la ridicarea noii biserici din municipiul Curtea de Argeş.
Parohia Înălţarea Domnului din municipiul Curtea de Argeş a fost înfiinţată în anul 2001 în cartierul Posada, zona 1 Mai, pe terenul oferit de Consiliul Local. Biserica a fost sfinţită în anul 2008, iar în 2010 s-au terminat lucrările la pictura interioară realizată în tehnica frescă de pictorul Sorin Irimia din Topoloveni.
Un sprijin deosebit a venit din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului care a supravegheat şi fininanţat o parte din lucrări prin Biroul Economic şi Construcţii. (Sursa: doxologia.ro)