Liturghie arhierească la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Rădăuţi
În Duminica a XXIV-a după Rusalii - a Învierii fiicei lui Iair - Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava. Din soborul slujitor au făcut parte părintele paroh Angel Prelipceanu şi părintele Ioan Vega, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.
În cuvântul său de învăţătură, PS Damaschin Dorneanul le-a vorbit celor prezenţi despre rugăciunea către „Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul” pentru odihna celor adormiţi: „Mă rog Domnului să puneţi la inimă acest cuvânt pe care am îndrăznit să vi-l spun în Duminica unei învieri din morţi, dar orice duminică este de fapt Învierea Domnului Iisus Hristos. Atunci când veţi mai auzi această rugăciune, reîmprospătaţi-vă încrederea într-un Dumnezeu al viilor, nu un Dumnezeu al morţilor, într-un Dumnezeu care ne iartă pentru că e singurul fără de păcat şi un Dumnezeu care ne pregăteşte în veşnicie adevărata odihnă”.
Spre final, părintele paroh Angel Prelipcean a mulţumit Preasfinţitului Părinte Damaschin pentru că a slujit Sfânta Liturghie în biserica Sfintei Parascheva din Rădăuţi, precum şi credincioşilor care au fost prezenţi. (Constantin Agafiţei)