Liturghie arhierească la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călărași, Republica Moldova
Duminică, 13 decembrie 2015, Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la biserica „Sfântul Nicolae”, din orașul Călărași, Republica Moldova.
Duminică, 13 decembrie 2015, Preasfințitul Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului și Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călăraşi, Republica Moldova, unde slujește ca preot paroh Andrei Cojocaru. După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra familiei părintelui paroh, asupra comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” şi asupra ctitorilor şi binefăcătorilor care sprijină biserica din Călăraşi.
Ierarhul Mitropoliei Basarabiei a oficiat şi slujba de sfinţire a unui policandru donat de câteva familii de buni creştini. Preasfințitul Antonie a mulţumit celor care au contribuit la înfrumuseţarea bisericii, înmânându-le câteva distincţii de vrednicie.
În drum spre Chişinău, Preasfințitul Antonie a vizitat, împreună cu părintele Valeriu Enache, protopop de Călăraşi, și biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Călăraşi.