Liturghie arhierească la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gura-Humorului

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Liturghie arhierească la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gura-Humorului

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil i-a adunat în rugăciune pe credincioșii din Gura Humorului care și-au cinstit ocrotitorii.

În ziua hramului, prima biserică ortodoxă a orașului a avut un oaspete special, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Acesta a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, printre care arhim. Mihail Balan, exarh de zonă, pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial al Sectorului Media și Comunicare, și protoiereii Protopopiatelor Suceava II și Suceava I, pr. Minu Mititelu și pr. Ionel Doru Budeanu.

Cuvântul de învățătură de după citirea fragmentului Sfintei Evanghelii a fost rostit de către PS Damaschin Dorneanul. A adus în atenție menirea îngerilor, subliniind faptul că aceștia nu Îl slujesc doar pe Tatăl Ceresc, îngerii fiind duhuri slujitoare pe care Dumnezeu i-a trimis să îi slujească pe oameni, moștenitorii mântuirii, aceasta reprezentând încă o dovadă a dragostei Celui Care Și-a trimis în lume Unicul Fiu pentru a fi jertfit pe Cruce. Totodată, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să fie slujitori după chipul Domnului Hristos și după modelul sfinților îngeri, prețuindu-l pe aproapele lor.

Dacă fiecare am avea tendința aceasta de a ne pune la dispoziția celuilalt, de a-l prețui pe celălalt. (…) Arată-ți disponibilitatea. Asta înseamnă să-l prețuiești pe celălalt. Și asta înseamnă să te mai smerești pe tine însuți. Dacă Dumnezeu cel Atotputernic, Cel slujit de îngeri, de dragul omului a venit, lăsându-Și toată Slava, și S-a pus la dispoziția noastră, mai jos decât noi, și ne slujește și aici, pe Pământ, dar mai ales pentru a ne da Împărăția Lui cea Veșnică; dacă îngerii, duhurile acestea netrupești, sunt lăsate de Dumnezeu nu doar pe El să-L slujească, ci ne slujesc pe noi, ne ocrotesc, ne apără… O, Doamne, dacă am avea cât de cât simțirea faptului că suntem păziți, înconjurați, însoțiți și îndrumați de îngeri, ce minunată ar fi viața! Oare nu și noi ar trebui să ne punem în duh de slujire la dispoziția celuilalt?

La sărbătoarea hramului au fost prezenți credincioși din localitate și din împrejurimi, stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora Gabriela Platon, precum și reprezentanți ai autorităților locale. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș trecuți la Domnul.

Citește despre: